„Veniți de luați… o carte!” – eveniment inedit la Universitatea din Oradea: zeci de volume oferite gratuit în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, în zilele de 6 și 7 aprilie 2026, Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea organizează un eveniment inedit dedicat iubitorilor de lectură, prin care studenții, profesorii și orădenii sunt invitați să „adopte” o carte.

Sub titlul sugestiv „Carte caut stăpân”, în rotonda de la parterul corpului C din campusul central, vor fi expuse zeci de volume ce pot fi luate gratuit de toți cei interesați, într-un demers care își propune să readucă lectura mai aproape de public.

Pe standuri se vor regăsi cărți în limbile română, engleză, franceză și germană, incluzând literatură, volume de specialitate, dicționare și albume, provenite din donații către facultate.

„Acest insolit «târg de adopții» este dedicat, în primul rând, studenților Facultății de Litere, dar cărțile sunt, desigur, la îndemâna tuturor celor interesați de titlurile aflate pe standuri”, a precizat conf. univ. dr. Delia Radu, directorul Departamentului de Limba și Literatura Română al Facultății de Litere, unul dintre organizatorii evenimentului.

Inițiativa se înscrie în proiectul „Parte de carte”, susținut de mai bine de trei ani de Universitatea din Oradea, prin care Biblioteca universității oferă constant, în mod gratuit, volume din propriile depozite către cititori.

Organizatorii își propun astfel să încurajeze lectura într-un context în care interesul pentru carte este în scădere, iar volumul tipărit devine tot mai puțin accesibil pentru publicul larg.

Orădenii sunt invitați să treacă pragul universității și să aleagă volumele care le stârnesc interesul, într-o inițiativă care transformă cartea într-un dar oferit comunității.

Distribuie