Actualizat decembrie 9th, 2024 12:19 AM
sept. 17, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 11150 vizualizari
Poliția de Frontieră mai bifează o captură importantă la Vama Borș. Este vorba despre un cetățean român cu domiciliul în Vaslui, care a vrut să intre în țară în noaptea de duminică/luni (15/16 septembrie), iar asupra lui au fost găsite niște sume „modeste” de valută: 41.000 euro și 5.000 dolari americani. Verificările efectuate de cei de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea au relevant faptul că banii provin dintr-un furt. Cetățeanul roman în vârstă de 36 de ani călătorea într-o mașină, iar poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat în vederea participării la o procedură judiciară, alertă emisă de autorităţile germane. Condus la sediul punctului de frontieră pentru cercetări, oamenii de la ITPF au găsit la el, în buzunarele de la cămaşă, sumele de bani menționate mai sus. „Cu ocazia primelor cercetări, bărbatul a declarat că a sustras întreaga sumă de bani din seiful firmei unde lucra în Germania, pentru a-i folosi în scop propriu”, spune inspectorul de poliție Loredana Ghencean. De asemenea, pe numele românului era emis un mandat de arestare european. Cetățeanul va fi cercetat în continuare de Poliția bihoreană, care va lua măsurile de rigoare.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!