Fostul consilier personal pe probleme de mediu al primarului Ilie Bolojan, universitarul Orlando Balaş, se află la originea unei petiţii prin care cere ca proiectul privind realizarea unei centrale electrice pe lemn, aprobată de aleşii locali, să fie stopat. Motivul principal: s-ar da start la defrişări. De asemenea, consideră Balaş (foto), acest lucru ar însemna că cetăţenii bihoreni ar fi tăiaţi de la viaţa într-un mediu sănătos. Mai mult, ecologistul critică secretomania care învăluie firma care ar urma să se ocupe de implementarea proiectului. Fostul sfetnic al edilului-şef s-a oprit pe larg la acest subiect pe blogul său. Redăm câteva reflecţii de acolo: „În data de 16 martie 2011, Consiliul Local al Municipiului Oradea a adoptat o hotărîre de consiliu care pune în pericol sănătatea orădenilor şi a celorlalţi locuitori ai judeţului Bihor. Consilierii locali au votat în unanimitate un proiect (nr. 8 pe lista proiectelor propuse) care le-a fost adus la cunoştinţă, unora dintre ei, abia înainte de şedinţă. Raportul de specialitate care a stat la baza hotărîrii de consiliu a fost şi el înregistrat abia în ziua şedinţei, cu numărul 52848 din 16.03.2011. Documentaţia nu este semnată de primarul municipiului Oradea, demersurile birocratice privind această hotărîre fiind făcute în timp ce acesta se afla în concediu. Prin această hotărîre de consiliu şi mai ales printr-un Memorandum of Understanding, adoptat ca anexă a hotărîrii, Primăria se obligă să susţină o firmă, a cărei identitate este ţinută secretă, pentru a realiza în Oradea proiectul unei uzine electrice pe bază de biomasă, care va genera şi căldură ce ar urma să fie vîndută orădenilor la ‘un preţ rezonabil’, acoperind, conform declaraţiilor unor oficiali, aproximativ 5% din cantitatea de energie termică necesară oraşului. În documente nu se precizează ce înseamnă această biomasă, dar reprezentanţii municipalităţii au declarat în mass-media că ar fi vorba despre deşeuri, diferite plante ce pot fi arse pentru producerea de energie şi de ‘buşteni’. Datorită unor condiţii tehnice privind colectarea şi reciclarea deşeurilor, Oradea nu dispune de suficiente deşeuri valorificabile pentru a susţine un consum atît de mare precum cel necesar unei astfel de uzine. Practica a arătat că în România astfel de centrale funcţionează aproape exclusiv pe bază de lemne din pădure şi pe deşeurile rezultate din industria de prelucrare a lemnului. În toate cazurile în care astfel de proiecte au fost implementate în România, ele au dus la defrişări dramatice ale regiunilor înconjurătoare, legea şi contractele asumate fiind încălcate sistematic, după cum o arată numeroase anchete ale mass-media. Prevederile acestei hotărîri şi ale memorandumului care îi stă la bază aduc obligaţii vagi investitorului secret şi obligaţii concrete oraşului (printre care şi aceea de a se implica „din plin prin lobby şi oferirea de bune referinţe” în obţinerea de biomasă de calitate şi la preţuri bune). Acest acord încheiat în secret cu o firmă a cărei identitate este ţinută secretă contravine principiilor administraţiei publice, care nu este o administraţie a unor afaceri private, iar garantarea faptului că o firmă care a făcut studiul de fezabilitate va realiza sau măcar va conduce proiectul încalcă legea achiziţiilor publice. Lăsînd la o parte aceste considerente tehnice, un astfel de proiect încalcă dreptul locuitorilor Oradiei şi Bihorului la un mediu sănătos, drept care este garantat de lege”. Vă invităm să urmăriţi acest link pentru a citi integral opinia lui Orlando Balaş despre subiect. De asemenea, aveţi la dispoziţie acest link pentru a ajuge la petiţia iniţiată pentru stoparea proiectului, petiţie co-semnată de biologul Marossy Anna.