Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 14, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1368 vizualizari
Marea surpriză a alegerilor generale din 2016, Uniunea Salvaţi România (USR) nu e deloc timorată de statutul de boboc în politică şi în legislativul naţional. Considerând că are cu ce şi de ce să se mândrească în privinţa activităţii de până acum, formaţiunea politică întemeiată de Nicuşor Dan ajunge la faza unui prim bilanţ serios. Atât la nivel naţional, cât şi la nivel loca. Pentru a fi siguri că cele ce merită spuse rămân pentru eternitate, „salvatorii” au scos pe „piaţă” un ziar de promovare a activităţilor avute până acum. Denumită „USR e vocea ta”, publicaţia a fost tipărită deja la nivel central, o parte a tirajului urmând să ajungă şi în teritoriu. Drept bonus, duminică (17 decembrie), la sediul orădean al filialei bihorene, USR-iştii vor lansa ediţia locală a tipăriturii. Acolo, potrivit preşedintelui pe Bihor, Cristian Rusu (foto), vor apărea relatate acţiunile întreprinse de partid în ultimele 12 luni. Printre punctele forte cu care se mândreşte tânărul partid pe plan local se numără monitorizarea şedinţelor de plen de la Consiliul Judeţean Bihor şi de la Consiliul Local Oradea, dar şi participarea cu luări de cuvânt pertinente la diverse dezbateri organizate, fie de Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, fie de alte foruri. Preşedintele Rusu a dezvăluit că în primul număr al ziarului local va apărea imaginea (promovată deja pe Facebook) prin care USR vrea să-i facă de ruşine pe deputaţii bihoreni de la PSD şi UDMR cre au votat pentru modificările legilor Justiţiei, aşa cum au fost ele cerute de coaliţia de guvernare. Lansarea din weekend a ziarului local al USR Bihor va avea loc de la ora 17.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0