Actualizat mai 22nd, 2025 9:42 AM
apr. 07, 2013 Florin Coman Actualitate, Sport 0 3150 vizualizari
Lupta care are toate șansele să fie ultima purtată în fața fanilor din orașul său natal nu s-a încheiat deloc așa cum s-ar fi așteptat orădenii. Muntele Bihorului, Alexandru Lungu, a fost descalificat din cauza unui gest aparent nesportiv. Colosul de peste 160 de kilograme nu a avut ocazia să-și sufoce sau să-și arunce din ring adversarul, pe britanicul Jason Dutton. În cădere, Sandu l-a lovit pe acesta din urmă în timp ce sportivul era la podea, momentul fiind decisiv în privința confruntării, considerându-se că a fost o lovitură nepermisă. Primul World Grand Prix de lupte din acest an a început la ora 21 la Arena „Antonio Alexe” din Oradea și a adus în fața iubitorilor de asemenea bătăi câteva nume importante, precum Benny Adegbuyi și Bogdan Stoica. Înainte de momentul de azi, Sandu Lungu le spunea jurnaliștilor că, dacă va câștiga, îi va dedica Victoria fiicei sale. Nu a fost să fie.
Iată celelalte rezultate din seara de sâmbătă (6 aprilie):
Super-fight (-92 kg) – Romano Romasco (Italia) vs Bogdan Stoica (Romania) – VICTORIE Stoica, în a doua rundă, prin KO
Super-fight (+96 kg) – Mohamed Bellazar (Maroc) vs Benjamin Adegbuyi (Romania) – VICTORIE Adegbuyi, în prima rundă; adversarul său s-a accidentat când l-a lovit
Semifinala 2 (+96 KG) – Nikolaj Falin (Germania) vs Jaizirinho Rozenstruik (Surinam) – VICTORIE Rozenstruik, la decizie, după o rundă suplimentară
Semifinala 1 (+96 KG) – Muamer Tufekcic (Bosnia) vs Corrie Robins (Marea Britanie) – VICTORIE Tufekcic, prin KO tehnic, în prima repriză.
Finala competiției I-a adus în ring pe luptătorii Rozenstruik și Tufekcic. Acesta din urmă a câștigat gala de la Oradea, prin decizia arbitrilor.
[nggallery id=1535]
În ceea ce privește evoluția dezamăgitoare în fața concitadinilor său, Alexandru Lungu a recunoscut și el că lucrurile nu s-au derulat așa cum a sperat. „Muntele Bihorului” își dorește o revanșă, iar adeversarul său de sâmbătă a și acceptat. Nu este exclus ca meciul să aibă loc tot la Oradea, pentru ca Sandu să nu se despartă de publicul din orașul natal printr-o înfrângere.
aug. 04, 2017 0
mai 02, 2017 0
apr. 25, 2017 0
apr. 18, 2017 0
mai 22, 2025 0
mai 21, 2025 0
mai 21, 2025 0
mai 21, 2025 0