Universitatea din Oradea, partener într-un proiect de cercetare și inovare în industria mobilei, finanțat prin fonduri europene

Universitatea din Oradea anunță lansarea și implementarea proiectului „Cercetare, dezvoltare și inovare în industria mobilei prin colaborare multiactor în dezvoltarea de materiale, produse și servicii inovative”, proiect care se va derula în perioada 8 ianuarie 2026 – 7 ianuarie 2029.

Universitatea din Oradea este partener în acest demers amplu, realizat în colaborare cu trei întreprinderi mici și mijlociiVlădeasa Furniture SRL, Hygia SA și Eco Blue SRL – precum și cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea Centrului Multiregional de Inovare și Tehnologie – CEMINNO, un hub dedicat cercetării aplicate, cu accent pe sustenabilitate și digitalizare în industria mobilei. În cadrul proiectului vor fi realizate două game inovative de mobilier și două soluții software, menite să sprijine modernizarea și competitivitatea sectorului.

Printre rezultatele estimate se numără crearea a trei infrastructuri de cercetare și inovare, înregistrarea a două cereri de brevet, protejarea a două coduri sursă, precum și publicarea a zece articole științifice.

Valoarea totală alocată Universității din Oradea în cadrul proiectului este de 3.827.219,19 lei, din care 3.253.136,31 lei reprezintă finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 574.082,88 lei constituie contribuția de la bugetul național.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027, contribuind la consolidarea capacității de cercetare și inovare la nivel regional și național.

Distribuie