Universitatea din Oradea, medalie de bronz la Campionatul Național Universitar de Volei pe Nisip

Universitatea din Oradea a obținut o medalie de bronz la Campionatul Național Universitar de Volei pe Nisip, desfășurat în perioada 15–17 mai, în Parcul Rozelor din Timișoara. Competiția a reunit echipe universitare din întreaga țară și a fost organizată de Universitatea de Vest din Timișoara și Federația Sportului Școlar și Universitar.

În cadrul turneului au participat 14 echipe feminine din opt centre universitare, iar reprezentantele Universității din Oradea au avut o evoluție apreciată pe parcursul întregii competiții.

Echipa formată din studentele Alexandra Keresztesi și Alexandra Dăniloaia a urcat pe podium, obținând medalia de bronz după un parcurs solid, cu mai multe victorii consecutive.

O altă reprezentare a universității a fost formată din Mădălina Pura și Mălina Creț, echipă care a reușit calificarea în semifinale și a încheiat competiția pe locul al patrulea.

Toate sportivele sunt studente ale Facultății de Geografie, Turism și Sport și fac parte din clubul CSU Oradea, activ în Divizia A2 Vest la volei feminin.

Reprezentanții Universității din Oradea au transmis că rezultatele confirmă nivelul ridicat al pregătirii sportive universitare și rolul important al mediului academic în susținerea performanței sportive.

Echipele au fost coordonate de conf. univ. dr. Mariana Szabo-Alexi și conf. univ. Paul Szabo-Alexi, care au apreciat evoluția constantă a sportivelor și implicarea acestora în competițiile universitare naționale.

Distribuie