Universitatea din Oradea, în top 7 universități din România, potrivit QS World University Rankings: Europe 2026

Universitatea din Oradea își consolidează poziția în clasamentele internaționale, fiind inclusă în QS World University Rankings: Europe 2026 pe locurile 521–530 la nivel european și în top 7 universități din România. Rezultatele confirmă traiectoria ascendentă a instituției într-un context academic european tot mai competitiv.

Ediția din acest an a clasamentului reunește 958 de universități din Europa, iar poziționarea Universității din Oradea reflectă progrese consistente în mai multe domenii-cheie, printre care sustenabilitatea, cercetarea, reputația academică, reputația în rândul angajatorilor și gradul de internaționalizare.

Clasamentul QS World University Rankings: Europe 2026 este realizat pe baza unui set complex de indicatori care vizează performanța și impactul cercetării, mobilitatea și internaționalizarea academică, angajabilitatea absolvenților, reputația instituțională, precum și indicatori specifici de sustenabilitate.

„Creșterile înregistrate sunt rezultatul direcțiilor strategice asumate și al parteneriatelor internaționale pe care le-am dezvoltat. Vom continua această traiectorie și vom valorifica aceste rezultate pentru a crește calitatea procesului educațional”, a declarat Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

În ansamblu, rezultatele obținute în QS World University Rankings: Europe 2026 confirmă o evoluție solidă a Universității din Oradea, cu progrese clare în direcția internaționalizării, creșterii impactului cercetării și alinierii la standardele europene de sustenabilitate.

Clasamentul complet poate fi consultat pe platforma QS World University Rankings.

Distribuie