Actualizat mai 21st, 2025 12:00 AM
apr. 01, 2015 Andrei Şandor Învăţământ 0 1798 vizualizari
Alături de încă 6 instituții de învățământ superior, Universitatea din Oradea (UO) va face parte din Consorţiului „Academica +”. Senatul unității orădene a aprobat afilierea la această entitate, însă s-a solicitat Consiliului de administraţie ca UO să nu participe cu bunuri de patrimoniu şi să evidenţieze distinct în bugetul universităţii cheltuielile generate de participarea în Consorţiu. Potrivit prof. univ. dr. Lia Pop, această entitate va mai cuprinde: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea „1 Decembrie1918” din Alba-Iulia, Universitatea din Piteşti şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Se dorește atingerea unei excelenţe în formare şi cercetare, precum și optimizarea folosirii în comun a resurselor umane, materiale şi financiare. După cum ne transmite UO, un accent mare va fi pus pe dezvoltarea în aria europeană a educaţiei şi cercetării, însă va fi urmărită și posibilitatea identificării şi exploatării unor noi domenii de educaţie-formare în care universităţile partenere prezintă complementaritate.
mai 21, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 13, 2025 0
mai 19, 2025 0
mai 19, 2025 0
mai 16, 2025 0
mai 16, 2025 0