Universitatea din Oradea a marcat Ziua Internațională a Luminii cu un proiect dedicat sustenabilității și artei vizuale

Universitatea din Oradea a sărbătorit Ziua Internațională a Luminii printr-un eveniment dedicat sustenabilității și creativității, organizat sub egida alianței europene EU GREEN. În cadrul proiectului „SDG Glow-Up Challenge 2026”, studenții au transformat materiale reciclate în instalații de lumină, reinterpretând artistic Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

Evenimentul a reunit 13 studenți ai Universității din Oradea și s-a desfășurat în cadrul Joint EVENT WP5 – Engagement ATU, în parteneriat cu universitățile din Évora și Parma, coordonarea principală fiind asigurată de Universitatea din Parma.

Participanții au fost provocați să transforme deșeurile în artă luminoasă, fiecare lucrare devenind o expresie vizuală a conceptelor de sustenabilitate. Potrivit organizatorilor, proiectul a demonstrat modul în care creativitatea poate contribui la conștientizarea problemelor de mediu și la promovarea responsabilității față de resursele planetei.

Jurizarea a fost realizată de un comitet de specialitate, iar în urma evaluării criteriilor de originalitate, impact ecologic și execuție tehnică, au fost desemnați câștigătorii ediției 2026. Locul I la categoria „Visual Creativity” a fost obținut de Petruș Sara Andreea, iar la categoria „Sustainability” premiul I a fost acordat ex aequo lui Mociar Marta Denisa. Locul al II-lea a revenit lui Pristoleanu Alma Denisa, cu lucrarea „Inner Light”.

Reprezentanții universității au subliniat că proiectul consolidează rolul alianței EU GREEN ca motor al schimbării și platformă de colaborare internațională pentru un viitor mai sustenabil. Evenimentul a fost coordonat de cadre didactice și specialiști din mai multe facultăți ale Universității din Oradea, în cadrul pachetului de lucru WP5 – Engagement.

Prin îmbinarea dintre artă, educație și ecologie, inițiativa confirmă implicarea studenților orădeni în proiecte europene care promovează inovația și responsabilitatea față de mediu.

Distribuie