Actualizat decembrie 6th, 2024 8:07 PM
mart. 01, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 731 vizualizari
Unitățile de învățământ preuniversitar din Oradea vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale. Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională urmează să depună spre finanțare în luna martie un proiect prin PNRR – Componenta 15 – Educație.
În acest sens, primăria a organizat ieri, 28 februarie, în sala festivă „Traian Moșoiu” o întâlnire de lucru cu reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar din Oradea.
Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Antonia Nica, la aceasta participând și inspectorul școlar general Horea Abrudan, dar și directorul executiv al Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, Marius Moș, împreună cu directorul adjunct Ovidiu Guler și Daniela Moțoc – Sef Birou investiții fonduri nerambursabile.
„Scopul întâlnirii noastre este discutarea modalității în care va trebui să completați analiza de nevoi, urmând să primiți clarificări și sfaturi de la specialiștii noștri. Practic, de acuratețea cu care o veți completa ține ca șansa de reușită a proiectului nostru comun să fie cât mai mare. Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru efortul de a completa cu maximă acuratețe macheta primită, care să reflecte realitatea necesităților din școala dumneavoastră. Avem acum șansa, alături de celelalte proiecte ce vizează eficientizarea energetică a clădirilor, să schimbăm fața învățământului orădean. Așadar, Primăria își întră în rol, având toată încrederea în dumneavoastră”, a spus viceprimarul Antonia Nica.
dec. 06, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!