Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
Am verificat în cutia cu diverşii lauri pe care i-am adunat de-a lungul timpului şi sunt liniştit: în urma apariţiei acestei opinii, Corina Creţu şi Gabriela Firea nu pot să ceară să îmi fie retrasă Steaua României pentru că eu nu am aşa ceva. Şi cred că nici Tokes Laszlo nu are insomnii pe tema asta. Dar nu despre el vreau să scriu, ci despre chestiunea recurentă a modului, zic eu, defectuos în care, an de an, ni se cere ca „măcar de Ziua Naţională să fim uniţi şi patrioţi”. De numai de Ziua Naţională?
Americanii şi alte popoare la care ne uităm cu admiraţie sunt patrioţi şi îşi afişează fără jenă acest sentiment pe tot parcursul anului şi nu doar în 4 iulie sau 14 iulie. Dar iată că nouă, românilor, chiar conducătorii ne cer să fim patrioţi „măcar” în 1 decembrie. Poate că şi ei îşi dau seama că nu pot să le ceară oamenilor prea mult patriotism în condiţiile în care ei, politicienii, nu crează atmosfera necesară pentru aşa ceva.
Când Sabin Gherman a scris controversatul manifest „M-am săturat din România”, multă lume l-ar fi executat pe loc. Sunt convins că autorul nu s-a referit la spaţiul carpato-danubiano-pontic, la tradiţii, obiceiuri, mâncăruri şi cultură, ci la clasa politică. Cea care, ne place sau nu, dă tonul pentru tot ceea ce se întâmplă în ţară şi care, din păcate pentru noi, provoacă de multe ori setimentul de jenă, scârbă şi deznădejde. Cine nu a exclamat vreodată ceva de genul „Ţara lu’ peşte!”? Cine nu s-a gândit în ultimii 20 de ani măcar o dată la a pleca de aici fără să se mai întoarcă (decât maximum pentru a-şi face concedii mai ieftine)? La modul sincer, cine nu se gândeşte că mai sunt încă vreo două generaţii a căror bunăstare va rămâne sub semnul întrebării? Iată încă un motiv pentru care poţi spune că te-ai săturat de România. Culmea: asta nu înseamnă că n-o iubeşti!
Am scris asta şi în urmă cu un an (dovadă că situaţia este cam aceeaşi…): acum, patriotismul trebuie dovedit altfel şi, din fericire, nu mergând pe front în bătaia puştii duşmanului. Consider în continuare că a te bate cu cărămida iubirii de Români în piept în ziua de 1 decembrie nu e foarte productiv. Desigur, nu poţi sări peste anumite aspecta protocolare. Dar să nu exagerezi!
Dacă eu m-am săturat de România? Păi, să vedem: m-am săturat să văd că nu se poate reuşi decât dacă eşti lingău, să văd că copii noştri primesc o alocaţie din care nu poţi să le cumperi decât o jumătate de pereche de bocanci de iarnă, să citesc că tot pilele politicienilor sunt cei care se aleg cu lefuri de mii şi zeci de mii de euro, să văd că alocarea a încă 50 lei la salariul minim şi mizer pe economie e prezentată ca o adevărată mântuire naţională, că încă mai sunt „oameni” care îşi aruncă mucii (scuzaţi cuvântul…) pe trotuar, că bătrânii îşi iau bani de la CARPO pentru a-şi putea plăti medicametele sau facturile, că părerea cetăţenilor nu contează (decât foarte puţin şi numai în prag de alegeri) şi aşa mai departe. Da, din motivele de mai sus şi din zeci de alte motive, m-am săturat de România!
Dar nu plec din ea. Deşi am avut ocazia şi poate aş mai putea să o fac, de data asta împachetâdu-mi şi familia. La o adică, există nenumărate cazuri în care pleaca în depărtări oameni la 45 – 50 – 55 de ani. Şi reuşesc să se realizeze aşa cum nu au reuşit în patria lor natală. Niciunul nu e de condamnat, mai ales că ei nu au plecat din cauza munţilor, a vecinilor de pe stradă, a culturii române sau a tradiţiilor noastre. Au plecat pentru că, trebuie să recunoaştem, e aproape imposibil de trăit decent în ţara pe care politicul ne cere să o iubim „măcar de Ziua Naţională”.
Cred că lucrurile s-ar schimba radical dacă şi România ne-ar iubi la fel de mult precum o iubim noi pe ea. Fie că ne lăudăm cu sentimentele noastre, fie că suntem mai timizi în abordare…
Loading ...
