Actualizat octombrie 16th, 2024 1:10 AM
iul. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 878 vizualizari
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au intervenit în localitatea Bicaci, comuna Gepiu, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un utilaj agricol.
Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 02.10, la locul indicat de apelant fiind mobilizate imediat, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la un tractor, pompierii limitând pagubele doar la utilajul respectiv, care a ars în proporție de aproximativ 90%.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, o defecțiune la utilajul agricol.
Atenție la utilajele folosite în campania agricolă!
Din statistica anilor precedenți, în campania agricolă există un risc crescut de producere a incendiilor la culturile de cereale, iar pentru prevenirea producerii unor astfel de evenimente soldate cu pagube însemnate, pompierii militari bihoreni recomandă agricultorilor să respecte următoarele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice perioadei de recoltare și depozitare a cerealelor:
Tractoarele, combinele și celelalte mașini agricole folosite la recoltarea și transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecțiunile care ar putea produce incendii;
Lucrările agricole se vor efectua numai cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei;
Mecanizatorii și șoferii care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruiți în mod special, pentru a cunoaște pericolele, cauzele de incendiu precum și regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, mânuirea stingătoarelor și modul practic de acțiune în caz de incendiu;
Toate mașinile și utilajele agricole, precum și cele care au acces în zonele cu vegetație uscată sau deșeuri combustibile, vor fi dotate cu stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip și mături cu coada de cel puțin doi metri;
Alimentarea cu carburanți se va face în punctele de alimentare special amenajate. Sunt interzise transportul și transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise sau confecționate din material plastic și alimentarea în lanuri sau la distanțe mai mici de 100 de metri față de acestea, a autovehiculelor, mașinilor ș utilajelor agricole;
Remedierea unor defecțiuni apărute la mașinile și utilajele agricole se va face la o distanță de cel puțin 100 de metri față de lanurile nerecoltate, miriști sau vegetație uscată;
La punctele de recoltare se vor asigura tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, precum și platforme mobile dotate cu furci, cazmale, coase, găleți, stingătoare, butoaie cu apă.
oct. 03, 2024 0
iul. 11, 2024 0
mart. 20, 2024 0
ian. 18, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0