Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mart. 22, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2210 vizualizari
Tramvaiele orădene tot mai colorate pot avea şi rol educativ. De exemplu, dincolo de invitaţii la o anumită farmacie sau la un anumit magazin, un mijloc de transport în comun poate aduce în atenţia cetăţenilor faptul că este Anul jubiliar Sf. Ladislau. Cel care, întâmplător, a întemeiat acest oraş. Episcopia Romano – Catolică de Oradea celebrează acest eveniment atât printr-o serie de manifestări, cât şi prin decorarea adecvată a unui tramvai Siemens. Acesta a fost prezentat azi, 22 martie, presei de către însuşi episcopul Bocskei Laszlo. E de precizat că punctul culminant al manifestărilor din cadrul Anului jubiliar Sf. Ladislau îl va reprezenta pelerinajul diecezan la Catedrala Oradea, în data de 14 mai. La acest moment şi-au anunţat participarea pelerini din toate ţările în care există cultul Regelui Ladislau. În ceea ce priveşte tramvaiul branduit de la Oradea, acesta va circula în municipiu până la mijlocul lunii octombrie.
În 2017 se sărbătoreşte împlinirea a 825 de ani de la canonizarea Regelui Ladislau.
sept. 06, 2023 0
feb. 18, 2022 0
iun. 15, 2017 0
mai 14, 2017 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0