Un tinerel din Oşorhei s-a crezut Senna şi a făcut-o de oaie pe str. Depoului

Accident în apropiere de „drumul expres” din Oradea. Un băiat de 20 de ani, cu domiciliul în Oşorhei, în ciuda condiţiilor de şosea îngustă, s-a aventurat într-o depăşire şi s-a lovit frontal cu o maşină condusă regulamentar de un orădean. Evenimentul rutier a avut loc marţi, 18 iulie, cu câteva minute după ora 18, pe str. Depoului. Tânărul se deplasa în direcţia străzii Izvorului şi, spun poliţiştii, a făcut o „depăşire neregulamentară” (aparent şi cu viteză destul de mare, impactul făcând ca airbag-urile să se activeze). Aşa a intrat în coliziune cu autoturismul care venea din sens opus, condus de un cetăţean în vârstă de 52 de ani. Acesta din urmă s-a ales cu leziuni uşoare. Poliţia continuă cercetările.

foto – Mihai Raul Pantea (sursa: Facebook – Grupul Info Trafic jud. Bihor)

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + = 9