Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
oct. 03, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1034 vizualizari
Duminică, 2 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii salontani îl bănuiesc pe acesta că, la 1 octombrie, în jurul orei 23.30, după ce un bărbat de 84 de ani, din Salonta, i-ar fi permis accesul în curtea locuinței, deși nu îl cunoștea decât din vedere și l-ar fi servit cu băuturi alcoolice, l-ar fi deposedat pe acesta, prin violență, de un portmoneu, în care avea 500 lei și documentele personale, iar din interiorul imobilului, dintr-una dintre camere, i-ar fi sustras aproximativ 6.000 de lei, din care polițiștii salontani au recuperat 3.500 de lei.
În urma agresiunii, octogenarul a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 8 și 10 zile de îngrijiri medicale.
Luni, 3 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Oradea îl vor prezenta pe bărbatul de 42 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru dispunerea de măsuri legale.
Polițiștii Compartimentul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
dec. 06, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 22, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!