Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 12, 2014 Florin Coman Actualitate 0 1658 vizualizari
A primit acoperiș în Casa Deutsch de pe str. Vasile Alecsandri. Zona va deveni în curând pietonală, iar turiștii (și nu numai ei) vor avea ocazia să intre la prima casă de licitații a Micului Paris de pe Peța, acolo unde va activa și o cafenea literară. Însă cea mai însemnată parte a lăcașului din centrul orădean va servi pentru expunerea de obiecte de artă prețioase și pentru licitaţii de profil. Inițiativa aparține unor oameni pasionați de frumos, Foris Sandor şi Vladimir Prisarenko.
Miercuri (11 iunie), în conferința de presă premergătoare deschiderii oficiale din data de 15 iunie, au descris ce urmează să se regăsească între pereții fostului sediu de bancă (sau, pentru unii, fostul „Gulliver”). De menționat, așadar, că la Casa de licitaţii Prinţesa Anastasia vor fi de găsit obiecte de licitat precum tablouri, grafică, sculptură, obiecte de colecţie, militărie, ţesături valoroase, bijuterii etc. Și nu este vorba despre orice fel de itemuri, ci despre obiecte valoroase care vor fi certificate de experţi cu patalama de la Ministerul Culturii. E importantă munca acestora deoarece, potrivit celor explicate de proprietarii Case de Licitații, astfel va fi stabilit preţul de start ce va fi folosit în cadrul licitației. Cei interesați vor avea ocazia să „inspecteze” obiectele ce vor putea fi cumpărate, ele urmând a fi expuse timp de trei zile în galeria de artă a Case. Se va ține pasul cu secolul 21 și cu mediul online: procedura va putea fi şi via internet, dar se va putea licita și prin telefon sau printr-un reprezentant desemnat.
În partea de imobil destinată artei, cafeneaua literară va găzdui spectacole de teatru, lansări de carte și întâlniri culturale. Totodată, Galeria proprie va putea găzdui şi operele unor artişti locali contemporani, chiar și fără ca creațiile lor să fie subiect de licitație. Proprietarii mai promit pornirea unei şcoli de restaurare.
Custodele Casei Prințesa Anastasia (situată pe str. Vasile Alecsandri, nr. 4 – telefon: 0359.405.221) este David Indig.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0