
Vineri, 13 martie, la ora 18.40, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au fost sesizați de un bărbat de 65 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă din fața unui magazin din localitatea Tinca.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Tinca l-au depistat în flagrant delict pe un bărbat de 48 de ani, din comuna Husasău de Tinca, în timp ce se deplasa, pe drumul județean 792/A, pe bicicleta reclamată sustrasă.
Polițiștii din Tinca au recuperat de la cel în cauză bicicleta sustrasă și au restituit-o proprietarului.
Polițiștii Postului de Poliție Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.




