Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 05, 2014 Florin Coman Actualitate 1 1774 vizualizari
Parte a dosarului de șpagă în care și fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, Gheorghe Rațiu, a fost condamnat la 4 ani și 3 luni de pușcărie cu executare, ex-comisarul Gabriel Varga ar fi căutat de autorități. Asta pentru că, deși instanța a dat și în privința lui un verdict similar (cu o lună în plus de stat după gratii), Varga (foto – FAN) a reușit, chipurile, să se facă nevăzut, iar polițiștii care au mers să-l ia pentru a pune în aplicare decizia definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Oradea nu au mai avut pe cine duce la încarcerare. Aparent, vina ar aparține instanței care l-a condamnat, actele aferente întârziind cu o zi. Răgaz suficient pentru ca Gabriel Varga să dispară. Verdictul datează din 3 iunie, deci s-a împlinit deja luna de când șpăgarul de la Garda de Mediu Bihor se ascunde de autorități. Interesant este că, deși e la zi cu asemenea informații, pagina electronică a Inspectoratului General al Poliției Române nu îl menționează pe Varga ca fiind dat în urmărire generală. Aspect pus de unii pe seama faptului că cel condamnat la pușcărie este fiu de fostă angajată a IPJ Bihor.
Date concrete despre motivele condamnării lui Rațiu și Varga găsiți aici.
sept. 29, 2022 0
sept. 25, 2017 0
sept. 22, 2016 0
sept. 22, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Cate pungute cu doi bani a luat acest comisar de la STAFAN KOPANY – patronul CARTIERULUI PRIMA CASA??? pe cel care da de ce nu il arestati numai pe cel care ia???