Actualizat octombrie 10th, 2024 7:06 PM
nov. 02, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1873 vizualizari
Sâmbătă, 31 octombrie, la ora 14.15, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Aleșd, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 61 de ani, din localitatea Tinăud, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu care transporta 20.000 de țigarete (1.000 de pachete de țigarete) nemarcate legal.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Aleșd au identificat în autoturism un bărbat de 64 de ani, din Aleșd, care a declarat că țigaretele îi aparțin.
Întreaga cantitate de țigarete nemarcate legal, descoperită a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10.000 de lei.
În urma administrării probatortiului în cauză, polițiștii din Aleșd l-au reținut pe bărbatul de 64 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de contrabandă.
*
Bănuit că ar fi tăiat ilegal arbori dintr-o pădure din Lăzăreni, cercetat penal de polițiștii bihoreni
Sâmbătă, 31 octombrie, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat și cercetat un tânăr de 20 de ani, din comuna Lăzăreni, județul Bihor, bănuit că, în 29 octombrie, ar fi tăiat fără drept patru arbori, speciile salcâm și carpen, cu un volumul total de 1,68 metri cubi, în valoare de 471, 31 de lei, dintr-o pădure de pe raza comunei Lăzăreni.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Finiș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere fară drept și furt de arbori.
*
Cherestea de molid fără documente legale, confiscată de poliţiştii bihoreni
Sâmbătă, 31 octombrie, la ora 16.00, poliţiştii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic, în localitatea bihoreană Nucet, un bărbat de 50 de ani, din comuna Arieşeni, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta, în mod repetat, în baza aceluiaşi aviz, 5,2 metri cubi de cherestea, specia molid, în valoare de 3.738 de lei.
Cel în cauză a fost sancționat contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Sudrigiu.
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0