Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 02, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 789 vizualizari
La data de 1 iulie, la ora 23.18, polițiștii Seriviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, cu viteza de 158 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 70 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.
*
Oradea / 3 luni fără permis, după ce a fost depistat de polițiști în trafic, conducând cu viteză excesivă
La data de 2 iulie, la ora 02.01, polițiștii Seriviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0