Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
sept. 03, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 688 vizualizari
La data de 2 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Sântion, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de schingiuire a animalelor, amenințare și distrugere.
Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi lovit, în mod repetat, cu un cablu metalic, un câine din rasa Ciobănesc Caucazian, care aparține mamei concubinei sale, cu același domiciliu, ar fi stropit animalul cu o substanță inflamabilă, iar apoi i-ar fi dat foc, ar fi distrus o sobă dintr-o încăpere din imobil, iar pe femeia de 73 de ani, ar fi amenințat-o cu acte de violență. Bărbatul a fost internat nevoluntar, într-un spital din municipiul Oradea, în cursul aceleiași nopți.
Pentru salvarea câinelui, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au solicitat prezența unui medic veterinar, care i-a oferit îngrijiri medicale de specialitate la fața locului. În prezent, câinele se află sub tratament medical și este în afara oricărui pericol.
Totodată, în urma audierii femeii de 73 de ani, polițiștii din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor au emis față de bărbatul de 49 de ani un Ordin de Protecție Provizoriu, prin care, începând cu data de 29 august a.c., acestuia i-a fost interzis să se apropie de femeia de 73 de ani sau de domiciliul acesteia.
La data de 3 septembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor îl vor prezenta pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
oct. 08, 2024 0
sept. 19, 2024 0
sept. 19, 2024 0
sept. 08, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0