Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
sept. 27, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1144 vizualizari
A VI-a ediţie a Festivalului „Straiţa Plină” va avea loc chiar în acest weekend, în 1 octombrie, pe platoul „Între ape” din comuna Roşia. Organizatorii – Asociaţia „Orizont verde”, Primăria Roşia, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă şi Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor – anunţă că „pe lângă tarabele întinse, grele de bunătăţi, şi spectacolul folcloric, anul acesta, organizatorii au pregătit şi câteva surprize”. Este vorba despre concursuri de crăpat lemne, căţărat pe lăzi de bere şi sfărâmat porumb. De asemenea, participanţii vor putea face concurs de shopping, organizat în scop caritabil. „Tot din seria evenimentelor în premieră fac parte şi cele trei ateliere creative lansate la ediţia din acest an: Emoţie de toamnă” – artteraphy, atelierul de poveşti şi cel de croşetat cu degetele”, transmit organizatorii. În acelaşi timp, în cadrul „Straiţa Plină” vor avea loc atelierele de olărit, împletit zgărdane din mărgele, ţesut la război şi pâslărit. Ca atracţie suplimentară, doritorii vor putea trage cu arcul sau cu arma de airsoft. O altă variantă de petrecere a zilei la Roşia va fi un traseu mai special, împreună cu un ghid, dincolo de „poteca” turistică amenajată din Peştera Meziad. De ştiut că evenimentul este cofinanţat de Grupul de Acţiune Local „Pădurea Craiului”.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0