Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 30, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2325 vizualizari
Sâmbătă, 30 iulie, se lucra de zor la montarea balustradelor de protecție de pe marginea promenadei (foto) dintre podurile Dacia și Intelectualilor. Acțiunea muncitorilor este în ton cu un comunicat al Primăriei Oradea, care anunță că lucrările se apropie de finalizare. Administraţia Bazinală Apă „Crişuri” a desfăşurat lucrări pentru construcţia aleii şi regularizarea albiei, realizând două accese cu scări şi două rampe. Acestea ajută ca plimbăreții să coboare pe promenadă de pe Aleea Emanuil Gojdu. În plus, a fost realizată o alee de legătură între trotuarul din amonte de Podul Dacia, pe sub pod, până la rampa executată de Primăria Oradea. Este acea „arteră” care permite accesul pietonal sau biciclist de la Podul CFR din zona Dragoş Vodă/Averescu și până la podul Ferdinand. În cadrul șantierului de pe malul stâng al Crișului Repede, partea Municipalității a constat într-o alee carosabilă pentru biciclete şi cărucioare (de la începutul Aleii Gojdu – cu racord la aleea de pe promenadă -. De asemenea, potrivit informațiilor primite de la Biroul de Presă, a fost făcută reţeaua de iluminat ornamental, au fost montate bănci de odihnă, precum şi coşuri de gunoi. Munca din zonă încă nu s-a încheiat. Mai este nevoie de reprofilarea digului de pământ prin completare de la baza trotuarului de pe partea dreaptă a Aleii Gojdu şi până la baza taluzului.
[nggallery id=345]
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0