Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
mart. 01, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1393 vizualizari
Așa cum era de așteptat, forul decizional al UDMR, Consiliul Reprezentanților Unionali, a decis, sâmbătă (1 martie), să intre la guvernare în urma ruperii USL și a invitației adresate în acest sens de premierul Victor Ponta. Potrivit președintelui Kelemen Hunor (foto), nu este vorba despre o simplă susținere a Guvernului USD din Parlament, ci despre participarea efectivă la actul guvernamental, cu prefecți, subprefecți, miniștri și secretari de stat. Liderul UDMR spune că mai urmează o negociere politică cu primul ministru al României, rezultatul acesteia fiind un acord politic. Cel mai probabil, acordul, dacă el va exista, va conține angajamentele privind probleme punctuale ale comunității maghiare din România pe care Guvernul se angajează să le promoveze și să le susțină. Fără să dea prea multe detalii despre pretențiile Uniunii, președintele Kelemen a precizat sâmbătă că printre cele solicitate se află și chestiuni legate de infrastructura din Transilvania.
Bursa zvonurilor vorbește despre faptul că, dacă va intra la guvernare, UDMR va avea vicepremier și 3 fotolii ministeriale. De asemenea, ar urma ca maghiarii să primească posturi de prefect în județele Harghita, Mureș și Covasna. Se vehiculează și posibilitatea ca Bihorul să aibă subprefect de la UDMR (așa cum s-a mai întâmplat în trecutul recent). De asemenea, prin ieșirea liberalilor de la guvernare, în teritoriu urmează să fiel eliberate o serie de posturi de șefi din serviciile deoncentrate. Deznodământul final al negocierilor nu poate întârzia prea mult. Premierul Victor Ponta ar dori să meargă în fața Parlamentului, pentru învestirea noului Guvern, în cursul săptămânii care urmează.
iun. 20, 2017 0
mai 12, 2017 0
nov. 15, 2016 0
nov. 14, 2016 0
sept. 25, 2024 0
aug. 26, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 21, 2024 0