Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
aug. 29, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1426 vizualizari
Profitând de absențele din majoritatea PNL/PSD, consilierii locali de la UDMR au reușit să blocheze, ieri, proiectul preluării în folosință a unui teren de 2 hectare de către Municipalitatea orădeană. Perimetrul în cauză se află în zoa Ioșia, între pârâul Peța și complexul de magazine Obi/Auchan. De fapt, dezvoltatorul imobiliar a fost de acord să facă această înțelegere cu Primăria care ar avea intenția să realizeze acolo un spațiu verde și să planteze arbori. Astfel, acel coridor verde descris încă din primăvară de primarul Ilie Bolojan ar putea prinde un contur mai pronunțat. Administrația locală s-a angajat ca, drept mulțumire pentru teren, să amenajeze (prin nivelarea și pietruirea unui perimetru de lângă Obi – viitorul magazin Jumbo) o parcare pentru angajați și clienți. Preluarea în folosință a celor 2 hectare menționate la început ar urma să se facă pentru o perioadă de 5 ani și ar avea ca bonus realizarea unei pasarele pietonale peste Peța, astfel încât cetățenii din zona Goga – Călinului – Aradului să aibă acces la noul spațiu verde creat. Printre cele stipulate în Convenția pe care cele două părți ar fi de acord să o semneze se numără obligativitatea dezvoltatorului imobiliar ca la finalul perioadei de 5 ani „să replanteze echivalentul arborilor plantați pe un alt amplasament indicat de Municipalitate. De asemenea, cu toate că terenul va fi al orașului în cei 5 ani, Primăria ar trebui să permită „desfășurarea unor activități culturale, artistice, de promovare organizate de Total Asset Management” (n.b.: proprietarul terenului). Se pare că prevederile contractuale (link) nu i-au mulțumit pe reprezentanții UDMR care au reclamat că Municipalitatea ar avea prea multe obligații în comparație cu cele ale deținătorului parcelei. Prin urmare cei 6 aleși s-au abținut, iar proiectul care necesita cel puțin 18 voturi a căzut.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0