Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1246 vizualizari
Sesizându-se dintr-un comentariu postat pe internet de o mămică supărată, consilierul local Kirei Melinda intră în „horă” pentru modificarea sistemului de înscriere a copilaşilor în creşele aparţinând de Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO). Concret, femeia care s-a plâns susţine că nu a fost acceptat dosarul copilului ei deoarece depunerea ar fi avut loc în altă lună decât iunie. În Oradea, potrivit reglementărilor locale, aceasta este singura lună în care pot fi înscrişi, oficial, copiii la creşă. Desigur, toată lumea cunoaşte că există acele liste de preînscriere, nu 100% legale, pe care părinţii se bazează mai tot timpul anului în încercarea a asigura un loc pentru micuţ(i). Una peste alta, Kirei a discutat cu directoarea ASCO, Arina Moş, care s-ar fi arătat deschisă şi care i-ar fi spus consilierului udemerist că, în caz de nevoie, vor putea fi deschise creşe noi. Nu se ştie unde şi cu câte locuri, însă totul ar depinde de numărul solicitărilor. În conferinţa de presă de azi, 18 octombrie, Kirei Melinda a ţinut să le transmită părinţilor interesaţi de a-şi înscrie copiii la creşă că pot depune dosare pe tot parcursul anului chiar şi în caz că locurile sunt ocupate total. Fără a se garanta că juniorul sau junioara va putea fi adusă imediat la creşă. Iar dacă cumva vor fi cazuri în care unii copii sunt retraşi, vor fi luate în considerare următoarele dosare. Iar pentru o mai bună organizare şi pentru a veni şi în sprijinul familiilor, consilierul Kirei propune ca perioada de înscriere oficială să fie extinsă la lunile aprilie, mai şi iunie. Probabil, reprezentanta UDMR Oradea va formula şi o propunere concretă, oficială (şi în scris) pentru ca, eventual, orădenii să aibă la dispoziţie mai mult timp pentru a-şi înscrie copiii la creşele din jurisdicţia ASCO.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0