Tururi ghidate gratuite în Oradea, reluate din 29 mai: orașul poate fi descoperit în fiecare weekend al sezonului estival

Visit Oradea lansează din nou programul de tururi ghidate gratuite, care se va desfășura în perioada 29 mai – 20 septembrie 2026, oferind atât turiștilor, cât și orădenilor, ocazia de a descoperi patrimoniul istoric, arhitectural și cultural al orașului alături de ghizi specializați.

Tururile vor avea loc în fiecare weekend, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu punct de plecare din Piața Unirii, lângă statuia Regelui Ferdinand. Vineri seara, de la ora 20.00, este programat și turul nocturn, reluat după succesul edițiilor anterioare, care pune în valoare iluminatul arhitectural al centrului istoric, în special clădirile în stil Art Nouveau.

Traseele durează aproximativ 2,5 – 3 ore și includ principalele obiective turistice ale orașului, precum Palatul Vulturul Negru, Sinagoga Sion (exterior), Podul Sfântul Ladislau, Casa Darvas-La Roche, Piața Ferdinand, strada Republicii și Cetatea Oradea.

Tururile sunt susținute de ghizi de turism acreditați și pot fi organizate, la cerere, și în limbile engleză sau maghiară. Organizatorii își propun să ofere o experiență autentică de descoperire a orașului, cu accent pe povești mai puțin cunoscute și detalii din istoria și arhitectura locală.

Inițiativa are și o componentă educativă, fiind adresată inclusiv tinerilor interesați de domeniul turismului, care pot înțelege mai bine activitatea de ghidaj și patrimoniul cultural al orașului.

Programul face parte din strategia de promovare turistică a Oradiei și se adresează atât vizitatorilor, cât și comunității locale.

Distribuie