Actualizat noiembrie 14th, 2024 5:51 PM
apr. 17, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 834 vizualizari
La data de 16 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au efectuat trei percheziții domiciliare, pe raza municipiului Oradea, județul Bihor, pentru documentarea și probarea activității infracționale a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 51 de ani, toți din Ungaria, cercetați pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări, a reieșit că, în perioada mai 2021 – ianuarie 2024, aceștia ar fi deținut succesiv, calitatea de administratori ai două societăți comerciale din localitatea Sântion, județul Bihor și ai uneia din municipiul Oradea, județul Bihor și ar fi creat astfel un circuit evazionist, cu scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului cu suma totală de 4.564.235 lei.
Astfel, prin intermediul societății comerciale din Oradea și a uneia din Sântion, cele cinci persoane ar fi efectuat achiziții intracomunitare de bunuri (hrană pentru animale) supuse taxării inverse, de la firme din Ungaria, pe care le-ar fi facturat ulterior către cea de-a doua societate comercială din localitatea Sântion. Societatea comercială din Oradea și cea din Sântion ar fi acționat ca firme tampon între furnizorii ungari și beneficiarul român, realizându-se doar un circuit scriptic de facturi, spațiile de depozitare și mijloacele auto cu care s-ar fi efectuat achizițiile intracomunitare aparținând celei de-a doua societăți comerciale, din localitatea Sântion.
De asemenea, prin interpunerea societății din Oradea și a primei din Sântion, s-ar fi urmărit cantonarea în sarcina acestora a TVA-ului datorat bugetului de stat, care nu ar mai fi fost plătit, firmele fiind introduse voit în procedura insolvenței.
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor diferite înscrisuri și documente, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost utilizate în desfășurarea activității infracționale. Totodată, polițiștii au dispus indisponibilizarea stocului de marfă (hrană pentru animale), în valoare de 277.641 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.
Activitatea polițiștilor de investigare a criminalității economice bihoreni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0