
Un grav accident de muncă a avut loc astăzi în localitatea Bulz, în apropierea barajului Leș, unde un cilindru compactor s-a răsturnat și a căzut într-o râpă de aproximativ 7 metri, surprinzând o persoană sub utilaj.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din Stația Aleșd, cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, echipajul de descarcerare grea și un echipaj de prim ajutor calificat. În sprijin au venit și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, cu medic, precum și echipe Salvamont, pentru a facilita operațiunea în zona greu accesibilă.
Din păcate, intervenția s-a încheiat cu decesul victimei, care prezenta leziuni incompatibile cu viața, acesta fiind declarat mort la fața locului.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului, iar pompierii au subliniat dificultatea intervenției din cauza terenului accidentat și a poziției periculoase a utilajului.
Incidentul readuce în atenție importanța respectării măsurilor de siguranță la locul de muncă, în special în zone cu acces dificil sau utilaje grele.




