Actualizat martie 29th, 2024 12:14 AM
oct. 28, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1841 vizualizari
O casă s-a aprins și a ars (parțial) în această dimineață pe str. Govorei din Oradea, zona Ioșia. Din păcate, un om și-a pierdut viața în incendiu, eveneimentul fiind provocat, aparent, chiar de victimă, care a fumat în interior. Două echipaje din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea au fost trimise la locul cu pricina, casa fiind inundată cu fum.
În paralel cu operațiunea de stingere a incendiului, salvatorii au mers și pe linia căutării de eventuale victime. Focul mistuia dormitorul casei, încăpere în care pompierii l-au găsit, căzut lângă pat, pe proprietarul locuinţei. „Victima, în vârstă de 66 de ani, a fost evacuată de urgenţă de către pompieri, însă, din nefericire, viaţa acestuia un a mai putut fi salvată, medicul prezent la faţa locului declarând decesul bărbatului”, relatează cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU „Crișana”. Pentru a gestiona situația de pe str. Govorei, pompierii au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşind să împiedice propagarea acestuia la celelalte încăperi ale casei.
A ars o canapea şi s-au degradat parţial o fereastră, o uşă şi două corpuri de mobilier din încăperea afectată de flăcări. Se pare că focul a pornit de la activitatea de fumător a proprietarului găsit mort.
mart. 23, 2024 0
feb. 29, 2024 0
feb. 27, 2024 0
ian. 10, 2024 0
mart. 29, 2024 Comentariile sunt închise pentru CSM CSU Oradea joacă acasă cu Dinamo, în penultima etapă din TOP 10 Liga Naţională
mart. 28, 2024 0
mart. 28, 2024 0
mart. 28, 2024 0