Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 28, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1998 vizualizari
Anul trecut, subiectul neînțelegerii dintre CJ Bihor și Primăria Oradea – de fapt între liderii PNL, Cornel Popa și Ilie Bolojan – a luat forma replicilor (prin presă) pe tema proiectelor strategice ale județului. Documentul care prioritizează, spre exemplu, realizarea unui drum care să lege Bihorul de o zonă turistică din Arad, spre nemulțumirea primarului Bolojan care spera ca forul județean să aibă mai degrabă în vedere o șosea de centură a Zonei Metropolitane Oradea (ZMO). Aparent, durerea cauzată de modul în care CJ și Cornel Popa au abordat problema proiectelor strategice nu a trecut. Luni, în timpul conferinței de presă în care a prezentat primii pași spre unificarea teritorială cu comuna Oșorhei, șeful Primăriei Oradea a menționat din nou drumul inclus de Popa în strategia județului. Și nu în sens pozitiv. De fapt, Bolojan a ținut să mai precizeze o dată cu regret că proiectele strategice ale CJ Bihor nu se suprapun cu ZMO, cu toate că Oradea și împrejurimile dau 70% din locurile de muncă din județ. „Drumul Șuști – Moneasa nu va va aduce dezvoltare pentru Bihor”, a declarat foarte sigur pe el primarul Municipiului Oradea. Ilie Bolojan e convins, în schimb, că ZMO poate genera în continuare dezvoltare, iar fuziunea cu comunele învecinate este o soluție foarte bună pentru atragerea de fonduri europene consistente și în noua sesiune de finanțare. O sesiune în care 50% din banii disponibili vor merge numai în direcția proiectelor mari, care ating mai multe localități vecine sau chiar mai multe județe.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0