Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
nov. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2539 vizualizari
Politica nu are mamă și nici tată. Iar dacă în joc este mult invocatul interes al bihorenilor, președintele județului, Radu Țîrle, este dispus să calce peste toate normele de tipul politically correct. Vineri, 4 noiembrie, la conferința de presă găzduită de sediul filialei bihorene a PDL – în care principalul vorbitor a fost ministrul de Intere, Traian Igaș – Țîrle a produs din nou surpriza generală. Liderul CJ, ales cu susținerea PNL, s-a așezat fără jenă la prezidiu, în dreapta lui Igaș. Potrivit celor declarate de încă liberalul din fruntea județului, prezența sa la sediul portocaliilor nu s-a datorat atâr faptului că și-a anunțat deja plecarea de la liberali, ci mai mult pentru că, în calitate de președinte de județ nu poate ignora prezența unor miniștri (link). De parcă doar sediul PDL a putut fi folosit pentru o întrevedere Țîrle-Igaș. Întrebat despre gestul de ieri al șefului CJ Bihor, senatorul Cornel Popa (președinte filialei județene a PNL) a declarat azi pentru bihorstiri.ro că, pentru el, „subiectul Radu Țîrle este închis!”.
Aparent, revenirea în Bihor a actualului ministru de Interne a generat o mică debusolare în instituții. Pe lângă descinderea președintelui Consiliului Județean la cartierul general al partidului în care încă nu s-a reînscris oficial, și Prefectura a fost ușor intimidată. Reamintim că, cu o zi înainte, Cancelaria Prefectului Gavrilă Ghilea a transmis un comunicat legat de vizita lui Traian Igaș, în care anunța și conferința de presă politică a acestuia. Se știe că Instituția Prefectului nu are (pur scriptic) coloratură politică, șefii de acolo fiind înalți funcționari publici fără carnet de membru al veunui partid. Ulterior publicării unui scurt material pe tema acestei gafe (generată, probabil, de grabă), Prefectura a revenit cu un comunicat prin care își cere scuze pentru „regretabila eroare” prin care s-a amestecat într-o chestiune politică.
sept. 24, 2014 0
aug. 24, 2014 0
aug. 19, 2014 0
aug. 14, 2014 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0