Actualizat ianuarie 25th, 2025 5:46 PM
iun. 17, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1413 vizualizari
Îngrijorați de perspectiva pierderii specificului popular national și de faptul că, în scurt timp, copiii noștri nu vor mai vedea decât la muzeu un olar, o țesătoare sau vreun creator de opinci, liberalii Valeriu Boeriu și Cristian Bodea îi sugerează ministrului Culturii, Daniel Barbu (PNL) să acționeze până nu va fi prea târziu. Cei doi parlamentari bihoreni au înaintat o interpelare în acest sens, arătând că ar fi necesară „o strategie naţională special gândită pentru a stimula conservarea şi dezvoltarea tradiţiilor, obiceiurilor şi artei populare româneşti, un Program național bugetat în consecinţă şi cu activităţi care să ducă statul către meşteşugari”. Conform senatorilor menționați, meșterii populari „pot fi sfătuiţi să facă proiecte, să dezvolte ateliere individuale…, care să atragă fonduri, însă toate acestea sunt pentru cei specializaţi în aşa ceva, nu pentru artistul, meşterul pe care pasiunea îl cheamă să lucreze zilnic la operele sale”. Pornind și de la idea că „nu toţi suntem talentaţi în a face proiecte”, cei doi liberali bihoreni consideră ar fi de salutat „o intervenție mai activă a Ministerului Culturii”, precizând că rolul acestei instituții este „de a se asigura că valorile culturale româneşti supravieţuiesc și prin oameni, nu numai prin muzee…”. Totodată, în vederea contracarării amplului fenomen al kitsch-ului (care invadează viețile noastre în toate domeniile), Boeriu și Bodea ar dori ca Ministerul de resort să aibă o evidenţă a meşterilor populari şi să elaboreze o modalitate de atestare a acestor oameni care joacă un rol atât de important în păstrarea obiceiurilor noastre.
sept. 11, 2020 0
feb. 24, 2017 1
ian. 17, 2017 0
dec. 25, 2016 0
ian. 25, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0