Actualizat aprilie 26th, 2024 11:30 AM
iul. 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2983 vizualizari
Un exerciţiu în care au fost angrenaţi oamenii de la ISU „Crişana” a animat atmosfera din Tileagd, în cursul zilei de joi, 6 iulie. Salvatorii au fost trimişi la o firmă care se ocupă cu depozitarea și distribuția produselor petroliere. Scenariul pregătit pentru pompierii din raionul de intervenție al Stației de Pompieri Aleșd a fost unul conform căruia din cauza unui scurtcircuit produs la capul tractor al autocisternei de transport gaz petrolier lichefiat și a neatenției lucrătorilor pe timpul operațiunilor de transvazare a gazului petrolier lichefiat din cisterna feroviară în autocisternă, s-a produs un incendiu. „Angajații au încercat stingerea acestuia cu ajutorul stingătoarelor cu pulbere, dar flăcările au scăpat de sub control, generalizându-se la nivelul unui rezervor de motorină, cu pericol de propagare la alte două rezervoare, moment în care personalul a sesizat evenimentul prin Sistemul Unic 112. Pentru gestionarea evenimentului, la locul intervenției au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță tip B2 și două echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, respectiv cu autospeciala de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară”, informează Biroul de Presă al ISU.
Potrivit procedurilor, echipajele sosite la locul intervenţiei au procedat la organizarea operativă a intervenţiei pe sectoare, operaţiunile de salvare și evacuare a eventualelor victime şi a bunurilor materiale din zona afectată desfăşurându-se simultan cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului. De fapt, ce anume s-a urmărit prin organizarea acestei simulări: testarea viabilităţii planului operativ de intervenţie la astfel de evenimente şi verificarea viabilității sistemului informaţional–decizional la nivelul structurilor angrenate în desfășurarea exercițiului și a modului de realizare a fluxului informațional. De asemenea, cei de la ISU au dorit să controleze modul de organizare, desfășurare și coordonare unitară a acțiunilor de salvare și evacuare a persoanelor şi bunurilor din zona afectată, în prezenţa fumului şi a gazelor toxice, precum și a acțiunilor de localizare şi lichidare a incendiului. Nu în ultimul rând, de interes pentru ISU „Crişana” a fost şi antrenarea personalului din conducerea obiectivului în ceea ce priveşte organizarea operaţiunilor de intervenţie, evacuare şi salvare, până la sosirea echipajelor profesioniste.
mart. 29, 2024 0
mart. 23, 2024 0
feb. 29, 2024 0
feb. 27, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0