Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 05, 2020 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1206 vizualizari
În urmă cu 70 de ani și mai bine , pe fondul mișcării muzicale populare de la sate , a existenței unui bogat material folcloric muzical, a existenței formațiilor de lautari care asigurau fondul muzical al petrecerilor de la clăci, șezători, hora satului, a apărut Orchestra Populară Crișana ce a stat la baza formării în anul 1998 a Ansamblului Artistic Profesionist Crișana.
Arhivele vremii aduc dovezi despre existența orchestrei populare încă din anul 1948 când a funcționat pe langa Uniunea Sindicatului Artiștilor. Începând cu anul 1950 orchestra a fost inclusă în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea și sustinea spectacole în orașe și sate, în fabrici și uzine, asumându-și rolul de culturalizare a oamenilor , iar pentru început a purtat numele de Danko Pișto.
Iată ce scria un ziarist al vremii în ziarul Crișana în luna octombrie a anului 1949:
“Datorita ajutorului dat de Comitetul Provizoriu orășenesc Orchestra Populara “Danko Pișta” pe lângă faptul că asigură acum existența unui însemnat număr de artiști instrumentiști din Oradea, și-a intensificat activitatea astfel încât să contribuie la acțiunea de culturalizare a maselor. În ultima săptămână orchestra a dat concerte de muzică populară pentru muncitorii fabricilor “Solidaritatea”, “Victoria”, la fabrica de perii, la Fabrica de Bere “Munca”, precum și pentru muncitorii Stațiunii pentru Mecanizarea Agriculturi din Ghiorac- Bihor. În cursul zilei de ieri membrii orchestrei au participat voluntar la lucrările de amenajare a Bibliotecii orășenesti ce se va deschide într-un cadru festiv în ziua de 7 Noiembrie”.
De-a lungul timpului la pupitrul dirijoral al orchestrei au fost mai mulți dirijori cum ar fi : Vladimir Voloșin, Gheza Gombos, George Mițin Vărieșescu, Alexandru Viman, Gheorghe Rada, Sorin Miescu, Aurel Mot, iar acum orchestra este condusă de dirijorul Adrian Miescu.
Între soliștii instrumentiști s-au remarcat la vioară Ardeleanu Adalbert, Ardeleanu Desideriu, Bebe Iosif, Horvath Iosif, Mezei Gheorghe, Rada Gheorghe, Iorga Hendrig, Petre Bundiș, Frații Vincu, Gheorghe Soponar, Augustin Cosma, la taragot Cornel Acea și Teodor Bot, la acordeon Gheorghe Costache, la țambal Samu Bela și Titi Gheorghe.
Dintre soliștii vocali care au activat pe lângă Orchestra populară și care sau remarcat prin calitățile lor artistice și vocale : Ducasz Ana, Sofia Preda, Nagy Iuliu, Gulacsi Adalbert, Maria Dumitras, Elisabeta Pavel, Maria Haiduc, Elena Hașaș, Adriana Comșa, Elvira Lerințiu, Traian Hurgoi, Dumitru Sopon, Florica Duma, Grigore Ignat, Alexandru Hanga și alții.
Începând cu anul 1998 Orchestra Populara Crișana s-a transformat în Ansamblul Artistic Profesionist Crișana prin adăugarea corpului de dansatori și a funcționat în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea până în anul 2011 când prin reorganizarea instituțiilor de cultură a trecut în cadru Teatrului Regina Maria .
Astăzi la an aniversar Ansamblul Artistic Profesionist Crișana se prezintă ca un colectiv valoros format din instrumentiști, dansatori și soliști vocali cu reale și excelente calități artistice. Ansamblul a cunoscut o revigorare semnificativă a activității începând cu anul 2004 când prin venirea la conducere a directorului Leontin Ciucur ansamblul și-a intensificat activitatea atât în țară cât și prin reprezentarea și promovarea folclorului românesc peste hotare. Sau susținut spectacole folclorice cu preponderența în orașele și comunele județului, cu implicări active la mai toate evenimentele sărbătorești din Municipiul Oradea, numeroase spectacole susținute cu ocazia zilelor satelor și comunelor din județ sau din afara județului sau pentru turiștii veniți la odihnă și tratament la Băile Felix au constituit tot atâtea prilejuri de bucurie și satisfacție pentru publicul spectator. Activitatea ansamblului , în care un rol primordial îl are orchestra, a cunoscut cote înalte de reprezentativitate în manifestările internaționale în ceea ce privește promovarea folclorului românesc. Stau mărturie înregistrările din spectacole , fotografiile , diplome și trofee, recenziile de presă și nu în ultimul rând mulțumirile și aprecierile publicului spectator și ale organizatorilor.
Ansamblul Artistic Profesionist Crișana a reprezentat cu cinste Bihorul și România începând cu 2004 în țări ca : Grecia , Ucraina, Serbia, Ungaria, Tunisia, Austria, Turcia, Italia, Germania, Egipt, China, Coreea de Sud, Cehia , Muntenegru, Bulgaria, Slovenia, Republica Moldova, SUA și altele .
Mai mult de 20 de ediții ale emisiunii Tezaur Folcloric a Televiziunii Române au fost realizate de Ansamblul Artistic Profesionist Crișana. Artiștii ansamblului au participat la emisiuni de specialitate la aproape toate posturile cu specific de folclor sau nu numai : TVR, National TV, Favorit TV, Hora TV, Pro TV, Transilvania TV și altele.
Și pentru a cinsti cum se cuvine acest eveniment aniversar de sărbătorire a 70 de ani de la înființarea Orchestrei Populare Crișana, Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, din cadrul Teatrului Regina Maria, realizează la Oradea în data de 12 martie 2020, în parteneriat cu Televiziunea Română și Consiliul Județean Bihor, doua Concerte Extraordinare TEZAUR FOCLORIC.
Din cele doua Concerte Extraordinare ce vor avea loc , la Sala Teatrului Regina Maria, vor fi realizate patru ediții ale emisiunii Tezaur Folcloric, emisiuni ce se vor difuza pe televiziunea națională TVR1.
Primul concert va începe la orele 17:00 și va cuprinde momente artistice interpretate de următorii artiști:
Maria Haiduc, Gheorghe și George Rada, Viorica Bradea, Maria Sidea, Voichița Mihoc, Grup vocal Florica Ungur (Iulia Lucaciu, Mădălina Ilea, Luminița Tomuța, Florina Puscău, Daniela Lele, Felicia Costin, Andreea Suciu), Petrică Popa, Simona Costin, Ionel Ban, Otilia Haragoș Seghedi, Liliana Laichici, Stângaciu și Stângaciu Junior, Viorica Macovei, Ovidiu Homorodean, Mirela Mănescu, Mariana Ionescu Căpitănescu.
Cel de-al doilea concert va începe la orele 20 cu artiștii următori: Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminița Tomuța, Grup vocal Florica Duma – (Roxana Târb, Ciprian Mocan, Mădălina Ilea, Andrei Corb, Florina Pușcău, Daniela Lele, Ionel Ban, Denisa Berinde, Mădălin Dodu, Andreea Suciu, Iulia Lucaciu) Leontin Ciucur, Florica Zaha, Cornel Borza, Roxana Reche, Alexandru Pal, Ina Todoran, Paul Ananie, Sorin Filip, Taraf viori cu goarnă Crișana ( Zbiciu, Stângaciu şi Stângaciu jr, Dan Moisa, Mitică Negrean), Ana Ilca Muresan, Sava Negrean Brudașcu.
În ambele concerte vor evolua și dansatorii ansamblului cu dansuri din Bihor și din diferite regiuni ale țării , iar acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului dirijată de Adrian și Sorin Miescu.
Biletele se găsesc la agenția Teatrului și pe www.bilete.ro la următoarele prețuri
Loji centrale et.1 – 50 lei / persoană
Loja laterala et.1 și parter locul 1,2 – 45 lei / persoană
Loji laterale et.1 și parter locul 3,4 – 40 lei / persoană
Sală 40 lei / persoană
Balcon R1 40 lei / persoana
Balcon R2 locurile 10-23 – 35 lei / persoană
Balcon R3 locurile 11-26 – 35 lei / persoană
Restul locurilor la balcon – 25 lei / persoană
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 18, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0