
FC Bihor Oradea a suferit prima înfrângere din cantonamentul din Slovenia, fiind învinsă duminică de formația croată NK Varaždin, scor 1-3, într-un meci de verificare disputat la Rogla.
Partida a reprezentat al doilea test al verii pentru echipa pregătită de Erik Lincar și a adus în fața orădenilor un adversar de calibru, aflat în pregătiri pentru turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.
Înfrângere cu un adversar de nivel european
Meciul fusese programat inițial sâmbătă seara, însă ploile abundente au făcut terenul impracticabil, astfel că cele două echipe au convenit să joace duminică dimineață.
Diferența de ritm și de experiență s-a văzut încă din prima repriză. Croații au deschis scorul în minutul 18 prin Jurić, iar în minutul 31 Mladenovski a majorat avantajul la 2-0.
La pauză, Erik Lincar a schimbat aproape întreaga formulă de joc, oferind minute mai multor jucători din lot. FC Bihor a avut cea mai bună perioadă a sa în partea secundă și a redus diferența în minutul 75. Alexandru Bota a fost faultat în careu după o acțiune individuală, iar Antonio Cruceru a transformat penalty-ul pentru 2-1.
Speranțele unei reveniri au fost însă spulberate în minutul 83, când Mamut a stabilit scorul final, 3-1 pentru NK Varaždin.
Lincar: „Un test foarte util”
La finalul jocului, antrenorul Erik Lincar a apreciat că partida a fost una benefică pentru echipa sa, chiar dacă rezultatul nu a fost favorabil.
„A fost un meci foarte bun, prin care și jucătorii noștri au putut vedea ce nivel se joacă în cupele europene. Am întâlnit o echipă puternică și s-a văzut diferența în duelurile unu contra unu. Pentru noi a fost un antrenament foarte bun, din care avem multe de învățat”, a declarat tehnicianul roș-albaștrilor.
Lincar a subliniat că principalul obiectiv al cantonamentului este pregătirea întregului lot pentru startul noului sezon și s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor.
„Sunt mulțumit de implicarea și determinarea băieților. Astfel de meciuri ne arată exact unde suntem și ce trebuie să îmbunătățim înainte de debutul campionatului”, a mai spus antrenorul.
Condiții bune la Rogla
Tehnicianul orădenilor a vorbit și despre stagiul de pregătire din Slovenia, afirmând că acesta decurge conform planului.
„Avem condiții foarte bune, terenurile sunt excelente, iar jucătorii reacționează bine la efortul intens din această perioadă. Urmează și celelalte două jocuri de verificare, după care vom trage concluziile necesare”, a precizat Lincar.
În următoarele zile, FC Bihor va continua seria meciurilor amicale programate în cantonamentul de la Rogla, înaintea revenirii în țară și a intrării în linie dreaptă pentru noul sezon al Ligii a II-a.
NK Varaždin – FC Bihor Oradea 3-1 (2-0)
Marcatori: Jurić (18), Mladenovski (31), Mamut (83) / Antonio Cruceru (75 – penalty).
FC Bihor: Iustin Chirilă (46 Edgar Cadar) – Szabolcs Kilyén (46 Peter Gal-Andrezly), Abel Popa (46 Andrei Gal), Paul Antoche, Sorin Șerban (46 Mihai Velisar) – Ioan Filip (46 Antonio Cruceru), Tudor Călin – Matei Berchez (46 Alexandru Boiciuc), Angelo Cocian (46 Alexandru Bota), Ioan Hora (60 Mihai Orban) – Nicu Modan (78 Mark Moruț).
Antrenor: Erik Lincar.
NK Varaždin (echipa de start): Zelenika – Lesjak, Mladenovski, Tepšić, Posinković – Puclin, Marina – Duraković, Bočkaj, Vuk – Jurić.
Antrenor: Ivica Solomun.




