Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 03, 2014 Florin Coman business 0 3115 vizualizari
De la 1.200 euro la 800 euro – e scăderea de rată lunară operată de Volksbank în urma câștigării de către aproape 600 de clienți a unui proces colectiv îndreptat împotriva instituției bancare. Este un exmplu, doar, dat în presa centrală, despre modul în care clienții au reușit, la capătul unui proces care a durat aproape 5 ani, să pună Volkbank cu botul pe labe. Oamenii s-au revoltat din cauza repetatelor măriri de dobândă pe care le-a făcut banca și au decis să nu stea pasivi. O decizie definitivă și irevocabilă a Tribunalului București face ca Volksbank să fie nevoită să returneze un total de aproximativ două milioane de euro, dar și să anuleze o schemă de plată a ratelor prin care clienții supărați au fost puși să achite rate chiar și cu 35% mai mari decât cele inițiale, de la semnarea contractului de creditare. Potrvit precizărilor legate de acest caz, nu toți clienții care se consideră batjocoriți de Volksbank vor putea profita de această hotărâre a Justiției, ci numai cei care au fost parte a acestui proces. În rest, dacă mai există persoane care consideră că trebuie să li se facă dreptate, ele trebuie să dea banca în judecată.
mart. 08, 2021 0
ian. 31, 2019 0
oct. 18, 2018 0
feb. 07, 2017 0
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 10, 2024 0