
Timp de 11 zile, Cetatea Oradea va deveni unul dintre principalele puncte de atracție ale primăverii în Oradea, odată cu desfășurarea Târgului de Paști Oradea 2026. Vizitatorii vor avea parte de o atmosferă festivă, standuri cu produse locale și preparate culinare, dar și numeroase activități dedicate copiilor.
Programul include piese de teatru, ateliere meșteșugărești, pictură pe față, vânătoare de comori (Easter Hunt), ateliere creative și spectacole pentru cei mici, dar și activități interactive pentru întreaga familie. Intrarea la târg este gratuită.
Evenimentul începe vineri, 3 aprilie, când târgul va fi deschis între orele 16:00 și 21:00. Prima zi aduce întâlniri cu iepurașii, ateliere creative, pictură pe asfalt, jocuri interactive și o seară de lectură pentru copii intitulată „Povești cu urechi de iepuraș”.
În weekend, programul se extinde, iar vizitatorii vor putea participa și la spectacole de teatru pentru copii, show-uri de magie, sesiuni de yoga în aer liber și diverse ateliere creative. Printre invitați se numără artiștii de la Teatrul Szigligeti Színház – Trupa Lilliput, dar și trupe și asociații culturale care vor susține reprezentații dedicate celor mici.
Pe lângă activitățile recreative, vor avea loc și ateliere educative, inclusiv demonstrații și prezentări organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și ISU Crișana Bihor, menite să îi familiarizeze pe copii cu noțiuni de siguranță și intervenție.
Pe parcursul târgului vor avea loc zilnic ateliere de creație, modelaj în lut, pictură pe sticlă, tâmplărie, împâslirea lânii sau origami, iar copiii vor putea participa la activități interactive precum „Pictează oul gigantic”.
În cadrul evenimentului vor fi organizate și activități culturale realizate de Centrul de Cultură Bihor.
Târgul este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea, iar expozanții interesați se mai pot înscrie până la 15 martie pe site-ul oficial al evenimentului.
Programul complet al activităților va fi publicat pe pagina de Facebook a târgului și pe site-ul oficial al evenimentului.




