
Un tânăr de 20 de ani din Oradea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, după ce ar fi agresat un bărbat și i-ar fi sustras bani.
Potrivit polițiștilor Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, fapta ar fi avut loc pe 12 iunie, în jurul orei 17.50, pe strada Nufărului. Un bărbat de 61 de ani ar fi fost atacat în timp ce își număra banii retrași de la un bancomat, fiind lovit și deposedat prin smulgere de suma de 900 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat pe suspect, acesta fiind depistat pe 24 iunie în localitatea Vintere, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Rurală Beiuș. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis solicitarea procurorilor, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.




