
Un tânăr de 16 ani din comuna Boianu Mare a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor și ulterior arestat preventiv, după ce ar fi sustras o autoutilitară și a condus-o fără permis până în județul Hunedoara.
Incidentul a avut loc pe 16 ianuarie, când autoutilitara, parcată pe o stradă din Oradea cu cheia în contact, a fost furată, prejudiciul fiind estimat la 60.000 de lei. După ce a condus până în municipiul Orăștie, tânărul a fost depistat de polițiștii din Hunedoara, în urma cooperării cu oamenii legii din Bihor. Mașina a fost recuperată integral.
Este al doilea caz în care adolescentul este cercetat pentru fapte similare. În 15 ianuarie, el fusese reținut de polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, tot pentru furt și conducere fără permis.
Pe 18 ianuarie, tânărul a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care au solicitat și obținut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ancheta continuă pentru a stabili dacă adolescentul mai este implicat și în alte fapte similare.
Poliția atrage atenția asupra riscurilor conducerii vehiculelor fără permis sau sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, amintind că legea prevede închisoarea cu executare în cazurile de accidente mortale provocate în aceste condiții.




