
Un tânăr de 25 de ani din Vașcău a fost reținut de polițiștii orădeni și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta este acuzat că ar fi pătruns într-o clădire aflată în renovare din Oradea, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc în noaptea de 12 iulie, în jurul orei 02:00, pe strada Aleea Gojdu din municipiul Oradea. Tânărul ar fi pătruns prin efracție într-o clădire aflată în renovare, unde era amenajată organizarea de șantier a unei societăți comerciale.
Din interior, acesta ar fi sustras 16 unelte electrice, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 30.000 de lei. În urma cercetărilor, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reușit recuperarea a aproximativ jumătate din prejudiciul creat.
În data de 22 iulie, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
O zi mai târziu, pe 23 iulie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul formulând propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.
Persoana cercetată beneficiază, pe parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.




