Actualizat aprilie 18th, 2025 11:32 PM
apr. 18, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0
În ședința Consiliului Local de miercuri, 17 aprilie, a fost aprobată documentația tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate, precum și indicatorii tehnico-economici și contribuţia...dec. 14, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang și rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău au susținut o conferință de presă, vineri dimineața, în sala de ședințe a...ian. 13, 2017 Andrei Şandor Învăţământ 0
Nutriție și Dietetică – este noul program de licență pe care Facultatea de Medicină și Farmacie (FMF) de la Oradea îl va pune la dispoziția doritorilor din următorul an universitar....oct. 21, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0
Hans Klemm, ambasador al Statelor Unite ale Americii (SUA) la București, a fost oaspetele Universității din Oradea (UO). Aflat într-un periplu în această parte a țării și în prima sa...iun. 22, 2016 Daniel Ardelean Actualitate 0
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21...ian. 11, 2016 Andrei Şandor Învăţământ 1
În mediul universitar local s-a propagat în ultimele luni zvonul cum că decanul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF), dr. Florian Bodog, ar unelti pentru înființarea la Oradea a unei...iun. 29, 2015 Andrei Şandor Învăţământ 0
Majoritatea electorilor universitari orădeni prezenți la vot luni, 29 iunie, au respins varianta organizării unui concurs public în vederea alegerii următorului rector. Universitatea din Oradea...mai 31, 2015 Florin Coman Actualitate, Eveniment 0
În 2015, Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea împlinește 20 de ani de la înființare. Pentru a marca în mod corespunzător momentul, a fost elaborat un program special care...mart. 16, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0
Când poezia tradițională japoneză întâlnește francofonia? De exemplu marți, 17 martie, în cadrul unui eveniment care, cel puțin la Oradea, va fi organizat în premieră. Va fi un picnic...oct. 28, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0
Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea (UO) beneficiază de o finanțare de peste 400.000 de euro, bani câștigați prin depunerea unui proiect european în parteneriat cu...mai 24, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, alături de președintele senatului Sorin Curilă au dezvelit astăzi, 24 mai, placa prin care se atestă că 12 clădiri din campus sunt...apr. 27, 2012 Florin Coman Actualitate 0
Senatul Universitatii din Oradea a aprobat ieri metodologia organizarii concursului de admitere 2012, studii universitare de licenţă şi masterat. În acest an oferta educaţională a UO pentru...apr. 12, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0
Admiterea 2012 vine cu mari schimbări pentru viitorii studenți. Care sunt acestea și cum afectează tinerii a explicat astăzi 12 aprilie, ordonatorul de credite al Universității Oradea,...mart. 17, 2012 Florin Coman Actualitate 0
Universitatea din Oradea este gazda Sesiunuii Științifice Naționale a Studenților de la Relații Internaționale și Studii Europene, cu titlul „Uniunea Europeană în criză?!” ....mart. 16, 2012 Florin Coman Actualitate 0
Ministrul Educației, Cătălin Baba l-a confirmat pe Constantin Bungău în funcția de ordonator de credite (un fel de rector interimar) al Universității din Oradea. Conform Ordinului Ministrului...mart. 14, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0
În conferința de presă susținută astăzi la Universitatea din Oradea președintele Senatului, Sorin Curilă, a anunțat modificările care se vor face în regulamentul alegerilor, la cererea...mart. 14, 2012 Florin Coman Învăţământ 0
În data de 10 martie au expirat mandatele tuturor prorectorilor, decanilor și prodecanilor orădeni. Noua Lege a Educației prevede că noii șefi trebuie numiți de rectorul ales al...feb. 10, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0
Studenți din anii II și III de la Calculatoare și Tehnologia Informației, Inginerie Electronică și Telecomunicaţii, Inginerie Electrică vor avea șansa de a participa la stagii de practică...feb. 02, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0
Campania pentru postul de rector este în toi la Universitatea din Oradea (UO). Dacă ieri profesorul Gheorghe Ionescu s-a întâlnit cu alegătorii din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie...ian. 28, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0
Universitatea din Oradea, Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică şi Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică sunt parteneri în cadrul unui proiect european...