Poliţiştii de imigrări, în teren, pentru un sezon estival în siguranţă

Și în luna iulie, polițiștii de imigrări au fost prezenți în teren, la nivel național, pentru a contribui la menținerea unui climat de ordine și siguranță în contextul sezonului estival…

Arderea vegetației uscate este interzisă! Incendii la pășuni și terenuri din Bihor

În ultimele trei zile, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a cinci incendii care au cuprins mai mute hectare de vegetație uscată de pe pășuni și terenuri virane din…

Stadiul lucrărilor la Parcul Industrial Ștei, la 70%

Cele mai avansate lucrări la parcurile industriale noi din județ sunt în Ștei, unde stadiul fizic de execuție a ajuns la 70%. Au fost finalizate rețelele de apă și electricitate,…

Acțiune comună, a polițiștilor de la protecția animalelor din Bihor, pentru verificarea condițiilor de îngrijire a câinilor

La data de 2 octombrie, în intervalul orar 09.30 – 14.30, polițiștii Biroului pentriu Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii Postului de Poliție Ineu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor,…

Un utilaj agricol a fost cuprins de flăcări, pe un teren din localitatea Bicaci

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au intervenit în localitatea Bicaci, comuna Gepiu, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un utilaj agricol. Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost…

Întâlnire cu cetățenii din cartierul Grigorescu

Primarul Florin Birta împreună cu viceprimarul Marcel Dragoș s-au întâlnit ieri cu cetățenii care locuiesc în cartierul Grigorescu, unde administrația locală continuă lucrările de modernizare a străzilor. La întâlnire, primarul…

Victorie fără probleme pentru CSM CSU Oradea, pe terenul ultimei clasate

CSM CSU Oradea a învins pe terenul lui CSM Focșani, scor 95-67, în deschiderea etapei a 17-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin Getica 95 – ediția…

Prefectul Dumitru Țiplea a trimis astăzi în teren echipele pentru verificarea pagubelor produse de furtuna din 25 iulie

În urma centralizării rapoartelor primite de la primării în cursul zilei de ieri, prefectul Dumitru Țiplea a emis astăzi, 27 iulie, ordinul de prefect privind constituirea comisiilor de specialişti pentru…

O combină agricolă și un lan de grâu au fost cuprinse de flăcări, pe un teren din comuna Gepiu

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au intervenit în localitatea Bicaci, comuna Gepiu, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un utilaj agricol și un lan de grâu. Apelul prin…

Au început lucrările de modernizare a Parcului Petőfi

Au început lucrările de modernizare a Parcului Petőfi din Oradea. Muncitorii pregătesc terenul, demontând echipamentele de joacă, coșurile de gunoi și mobilierul urban. Intervențiile au fost gândite în așa fel…

Licitație publică pentru concesionarea a patru parcele de teren în cartierul Tineretului

Primăria Oradea organizează o nouă sesiune de licitație publică cu plic închis pentru concesionarea a patru parcele de teren libere de construcții – cu suprafețe cuprinse între 250 mp și…

Se scoate la licitație dreptul de superficie asupra terenului pe care va fi ridicată parcarea etajată din Nufărul

Primăria Oradea a scos la licitație cu plic închis dreptul de superficie asupra terenului, în suprafață de 4.247 mp, situat în zona str. Nufărului – str. Nicolae Șova, în vederea…

Noi decizii ale Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului

Construirea unui imobil pe strada Terra cu destinația de birouri și zonă de comerț-servicii a fost propusă Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT), la fel ca și…

S-a semnat contractul de preluare a terenului pentru hotelul de lângă muzeu

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și Cristian Erbașu, directorul general al companiei CONSTRUCTII ERBASU S.A, au semnat astăzi contractul de constituire a dreptului de superficie asupra unui teren pentru…

S-a atribuit terenul pentru construirea unui hotel în Oradea

Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de atribuire a dreptului de superficie asupra unui teren din Municipiul Oradea pentru construirea unui hotel. Terenul se află în proprietatea Consiliului Județean Bihor…

S-a lansat licitația pentru concesionarea terenului pe care se va construi un hotel

Consiliul Județean Bihor a lansat joi, 20 octombrie, procedura de atribuire a dreptului de superficie asupra unul teren din Municipiul Oradea pentru construirea unui hotel. Terenul se află în proprietatea…

Peste 4000 de verificări în teren efectuate de poliţiştii de imigrări

Activitatea de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea creşterii gradului de siguranţă a…

A început proiectarea Parcului Industrial Marghita

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut în această săptămână o întâlnire cu Marcel Sas Adăscăliții, primarul Municipiului Marghita, și Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, instituție…

A fost aprobat proiectul tehnic la Parcul Industrial Ștei

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de vineri, 10 iunie, indicatorii tehnico-economici pentru Parcul Industrial Ștei. Proiectul a fost demarat de Primăria Ștei, care a realizat studiul de…

S-a semnat contractul pentru preluarea terenului la campusul școlar international

Marți, 7 iunie, Consiliul Județean Bihor a semnat contractul cu LMN GLOBAL INVEST S.A , firma care va construi în Oradea un campus școlar internațional. Compania va avea drept de folosință…