Senatorul Petru Filip (PSD), fost primar de Oradea și fost lider al PDL Bihor, crede că sunt 50% șanse ca USL să rămână în picioare. Parlamentarul ales într-un colegiu din…
Etichetă: pnl
Premierul Ponta: Senatorul Bodea „spune numai lucruri rele”
Declarațiile, comparațiile și acuzele de azi făcute de senatorul bihorean liberal Cristian Bodea au ajuns, așa cum era de așteptat, la urechile președintelui PSD și premierului Victor Ponta. Contactat de…
Cred că încep să sufăr de KLAUSofobie!
Scurt pe doi: PNL are grave probleme de personal de distribuit în funcții importante din aparatul de stat. Nu demult, doi eurodeputați au fost rugați / somați să renunțe la…
Anca Sas ar putea ajunge pe lista PNL pentru Parlamentul European
Purtător de cuvânt al Primăriei Oradea și colaboratoare apropiată a lui Ilie Bolojan (primar și președinte al organizației municipale), liberala Anca Sas (foto) s-a înscris în cursa pentru un loc…
Ministrul Stroe să plece la plimbare!
Și, dacă se poate, cu un avion similar cu cel care a căzut în Apuseni în această săptămână. Avionul SMURD „e pentru salvarea de oameni, nu pentru alte activități”, e…
PNL sună adunarea pentru europarlamentare de la Hotel Hilton din Oradea
Începe „nebunia” euro-electorală. Chiar de la Oradea. Azi, 17 ianuarie, cei mai importanți liberali din județele din regiunea de nord-vest se adună la Hotel Double Tree by Hilton pentru a…
La început de 2014, senatorul Bodea îi spune premierului Ponta că îl vede ca pe un mic Putin
În loc de „La Mulți Ani, dle prim ministru!”, liberalul Cristian Bodea îi urează lui Victor Ponta să înceapă să-și respecte majoritatea parlamentară, să rezolve dilema „ne putinizăm sau nu?”,…
După noul scandal din USL (de data asta pe tema TVR), senatorul Bodea cere privatizare
Nevotarea lui Rareș Bogdan – prin absența din plen a parlamentarilor PSD -, propus de PNL pentru postul de manager general al Televiziunii Române, face ca senatorul Cristian Bodea să…
Senatorii Boeriu și Bodea cer scoaterea Băilor Felix din aria de forare după hidrocarburi
De teamă că lucrările de prospecțiune și, apoi, de exploatare a hidrocarburilor găsite vor alunga turiștii și vor transforma zona Băilor Felix (și Sânmartin) în loc de „pelerinaj” pentru vizionarea…
Deputatul orădean Cupșa se bagă la Nana și îl/o „anchetează” pe Băsescu
Scandalul declanșat în jurul achiziției de teren agricol de către Ioana Băsescu, fiica președintelui României, are de azi și implicații orădene. Deputatul Ioan Cupșa (foto), avocat de meserie, a fost…
Ar vrea ca USL să continue unită. Nu crede că PNL se împrietenește cu Băsescu
Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, nu neagă că sunt fricțiuni la nivel înalt în Uniunea Social Liberală (USL), dar e convins că alianța poate și trebuie să continue să funcționeze…
Vulcu le dă peste nas celor din UDMR: Voi ce doctrină aveți?
Contre verbale acide în ședința de consiliu local de la Oradea, azi (19 noiembrie). Enervat de pledoaria pro-liberalism a consilierului Ritli Ladislau de la UDMR, care să făcea că nu…
Liberalul Boeriu își vede uzurpată de Guvern propunerea de 1 ban/litrul de benzină pentru Mediu
Deciziile fiscală făcute publice de Guvernul Ponta în cursul acestei săptămâni au redeschis răni în rândul liberalilor bihoreni. Este vorba despre senatorii Cristian Bodea și Valeriu Boeriu, care observă din…
Codul Luciei: Ministrul Varga n-ar vrea ca Parlamentul să-și bage nasul
Deși promite că nu va mai fi rău cu colegii din partid și din alianță, senatorul Cristian Bodea nu se poate abține să nu lase să se înțeleagă unele lucruri…
Prețul cumințirii: liberalul Bodea cere reformă parlamentară și limitarea prin lege a numărului de Ordonanțe de Urgență
Fără să dea prea multe detalii despre discuțiile interne din partid referitoare la cazul lui, senatorul Cristian Bodea recunoaște că a fost „dojenit de unii colegi de la Bihor” cărora…
„Iubire” neîmpărtășită. Bodea frânge inima Mișcării Populare: Sunt liberal, nu popular și populist!
Cu toate că nu e în grațiile partidului pe care îl slujește și pe care încearcă prin criticile sale să îl mențină pe linia liberalismului, senatorul bihorean Cristian Bodea spune…
Supărările lui Bodea, hrană politică pentru Mișcarea Populară
Filiala bihoreană a Mișcării Populare (MP) mușcă din USL – atât din cel local, cât și din cel național -, nu doar din proprie inițiativă, ci și profitând de rebeliunea…
Cupșa nu-l aplaudă pe Bodea, dar nici nu l-ar exclude din PNL doar pentru „un delict de opinie”
Situația senatorului Cristian Bodea – care a ajuns în prag de excludere din PNL deoarece a îndrăznit să critice Guvernul și pentru că a anunțat „coma financiară” a țării și…
Doctorul-senator Bodog îl acuză pe ministrul Nicolăescu de dublu limbaj și de prea mult copy-paste
Pachetul de reformă sanitară propus de liberalul Eugen Nicolăescu ar urma să fie trecut prin Parlamentul României. Deocamdată, încă în perioadă de dezbatere publică, setul de măsuri este contestat chiar…
Război total anti-Bodea în PNL (Bihor). Se bagă și Varga!
Lupta pentru dreptul la opinie și la cuvânt în PNL, declanșată fără să vrea de senatorul Cristian Bodea, atrage un nou „soldat”. O femeie care s-a înrolat în armata condusă…




