După ce a ornat deosebit de frumos orașul pentru Sărbătorile de sfârșit de an, firma Luxten (cea care a concesionat serviciul de iluminat public) revine în atenție cu podoabe luminoase…
Etichetă: piața unirii oradea
Piața Unirii din Oradea va începe transformarea în bijuterie (FOTO)
În caz că nu vor fi întâmpinate obstacole administrative, cu lucrările demarate în toamna acestui an, orădenii se vor putea bucura de noua față a Pieței Unirii de prin prin…
„Mamă, nu mă ucide!”: Oradea a ieșit în stradă împotriva avortului (FOTO)
Alarmați de statisticile (considerate oficiale) care spun că, între 1958 și 2008, peste 20 de milioane de avorturi au fost făcute pe teritoriul României, mai multe biserici și organizații non-guvernamentale…
Parcarea din fața Bisericii cu Lună a fost închisă fără avertizare
De luni, șoferii care au de lucru prin centrul Oradiei și-au început antrenamentul pentru perioada în care vor demara marile lucrări de rearanjare a zonei, respectiv pentru momentul în care…
Mesaje de „iubire” pentru Băsescu în centrul Oradiei (FOTO)
Kilometrul 0 al Municipiului Oradea este piațeta cu statuia călare a lui Mihai Viteazul. De când cu manifestațiile mai mult sau mai puțin spontane anti-Guvern și anti-Băsescu, soclul monumentului din…
Protest dezamăgitor anti-ACTA la Oradea: maximum 150 de persoane prezente (FOTO)
Din mulțimea de peste 3.000 de viteji care și-au manifestat intenția de protesta împotriva ACTA, doar vreo 150 de orădeni s-au alăturat organizatorilor mitingului de sâmbătă, 11 februarie. Autorizat pentru…
Fără măști (?) la protestul anti-ACTA de la Oradea
Anunțat inițial pentru ora 17 (link), se pare că debutul manifestației orădene pentru libertatea Internetului a fost replanificat. Conform modificărilor apărute în descrierea evenimentului pe Facebook, cei care sunt împotriva…
Mitingul sindicaliștilor din Primărie s-a lăsat cu un moment de reculegere
Extrem de porniți împotriva guvernanților și a președintelui țării, sindicaliștii-manifestanți de joi, 26 ianuarie, și-au arătat și latura sensibilă. În toiul scandărilor și discursurilor (link), oamenii adunați în jurul statuii…
Protest cu bis la Oradea: nemulțumiții nu renunță!
Deși și-au manifestat supărările și la finalul ceremoniei prin care s-a marcat aniversarea a 153 de ani de la Mica Unire din 1859, protestatarii orădeni care cer pentru a 11-a…
Orădenii protestatari se contabilizează între ei (FOTO)
A doua săptămână de manifestații împotriva Guvernului și a președintelui Băsescu a adunat și azi (23 ianuarie) în jur de 100 de persoane. Oamenii au început să se strângă de…
Pregătiri pentru Hora Unirii în piața orădeană a protestelor anti-Băsescu
Marți, 24 ianuarie, cu ocazia aniversării Micii Uniri înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza, orădenii sunt chemați să participe la evenimentul clasic de evocare a momentului istoric, în organizarea Instituției Prefectului…
Forțe proaspete la mitingul de duminică de la Oradea (FOTO)
„Oradea, trezește-te!”, „Refuz, rezist, sunt anti-pedelist!” și „Piticu’ și chioru’ – nu-i mai vrea poporu’!” sunt doar trei dintre scandările care au răsunat azi, 22 ianuarie, în Piața Unirii. Aceasta…
Protestatarii orădeni sunt în weekend. Prezență foarte slabă la miting (FOTO/VIDEO)
După 5 seri consecutive de ieșit în stradă, Oradea a obosit. Strategia adoptată ieri, când în centrul Oradiei s-a decis ca protestul de sâmbătă (21 ianuarie) să aibă loc cu…
Așteptându-l pe Ghilea: manifestanții orădeni au cerut demisia prefectului (FOTO)
Pentru a 5-a seară consecutiv, un grup de orădeni s-au adunat vineri la ora 18 în centrul municipiului pentru a continua șirul manifestațiilor prin care se urmărește îndepărtarea Guvernului Boc…
Protestatar gonit din mulțimea adunată în Piața Unirii (FOTO)
Deși uniți prin dorințele comune legate de demisia Guvernului Boc și a președintelui Traian Băsescu, manifestanții orădeni găsesc timp și pentru neînțeleger „interne”. Supărați că unul dintre cetățenii veniți la…
Orădenii protestatari nu vor scandări politice (FOTO)
Reuniunea „revoluționarilor” de joi seara (19 ianuarie) de la statuia lui Mihai Viteazul din centrul Municipiului Oradea a început cu punerea la punct a unor aspecte. Supărați că ieri, mai…
Oradea s-a trezit și ea: îi vrea duși pe Băsescu și Boc (FOTO/VIDEO)
Din toate motivele pe care ni le putem imagina, aproximativ 300 de cetățeni manifestă începând cu ora 18 în Piața Unirii din Oradea, la statuia primului unificator al țărișoarelor române.…
Mini-miting cu imn și scandări în fața Primăriei Oradea (VIDEO/FOTO) – UPDATE
În lupta împotriva „totalitarismului” Băsescu/PDL, în timp ce sute de oameni au ieșit din nou în stradă în București și în alte orașe, burgul de pe Crișul Repede este mai…
Nu s-au prins în Hora Unirii
Dacă ar fi ceva de reproșat organizatorilor festivității de 1 decembrie de la Oradea, ar fi faptul că au uitat să includă în program prinderea celor prezenți în tradiționala horă…
1 decembrie la Oradea: tricolor curgând din Turnul Primăriei și Boc „aplaudat” (FOTO)
Pe o vreme rece, dar ceva mai prielnică decât în urmă cu un an, sute de orădeni au ieșit din case pentru a lua parte la ceremonia clasică de la…




