Cursuri de terapie intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Medici din mai multe orașe, instruiți la Oradea

În perioada 20–21 martie, Maternitatea din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a găzduit o serie de cursuri de formare dedicate terapiei intensive pentru nou-născuți, un domeniu esențial în…

Bihoreanul Bekesi Csaba, directorul AJOFM Bihor, a fost numit președinte al ANPC

Bekesi Csaba Lajos a fost numit luni în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, printr-o decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.…

Încep lucrările pentru noi locuri de parcare și spații verzi pe strada Thurzo Sandor din Oradea

Primăria Oradea a anunțat demararea lucrărilor pentru amenajarea de locuri de parcare și spații verzi pe strada Thurzo Sandor. Investiția, în valoare de peste 1 milion de lei, va fi…

Lansare de carte la Universitatea din Oradea: volumul semnat de Sorin Șipoș a atras numeroși participanți

Un eveniment cultural de amploare a avut loc luni, 23 martie 2026, la Universitatea din Oradea, unde a fost lansat volumul „Între Orient și Occident – Imaginea Principatelor Române în…

Accident grav pe strada Făcliei din Oradea: șapte persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică, 22 martie, pe strada Făcliei din Oradea, în urma coliziunii șapte persoane fiind transportate la spital.…

Circulație închisă temporar pe strada Piatra Craiului pentru lucrări la pasajul feroviar

Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, a aprobat în ședința din 23 martie 2026 instituirea unor restricții temporare de trafic în zona străzii Piatra Craiului, ca urmare…

Lucrări de igienizare în Zona 2: Rogerius, Episcopia, Oncea și Olosig

Primăria Municipiului Oradea anunță desfășurarea lucrărilor de igienizare și întreținere a domeniului public în Zona 2 – cartierele Rogerius, Episcopia, Oncea și Olosig, în perioada 23 – 27 martie 2026,…

NOCA deschide o nouă expoziție internațională la Oradea. Publicul, invitat la tururi ghidate cu curatoarele

Spațiul expozițional NOCA își deschide porțile vineri, 27 martie, pentru cea de-a doua expoziție din programul său curatorial, aducând în fața publicului un proiect internațional dedicat emoțiilor umane. Intitulată „Tears…

Șase persoane intoxicate cu fum după două incendii provocate de aragaze nesupravegheate în Oradea și Nojorid

Pompierii militari bihoreni au intervenit sâmbătă după-amiază pentru stingerea a două incendii, ambele generate, cel mai probabil, de aragaze lăsate nesupravegheate. În urma evenimentelor, șase persoane au fost transportate la…

Autobuzul turistic revine în Oradea în acest weekend. Programul curselor și prețul biletelor

Locuitorii și turiștii din Oradea sunt invitați, în acest weekend, la plimbări de agrement cu autobuzul turistic, anunță Oradea Transport Local. Cursele vor avea loc sâmbătă, 21 martie, și duminică,…

Oradea se mobilizează pentru Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului

Cu ocazia Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului, municipiul Oradea organizează două evenimente speciale sub titlul „Împreună pentru Autism”, pentru a promova acceptarea și sprijinul persoanelor cu autism. Inițiativa este…

Tururi ghidate la NOCA: „Lacrimi care râd, râsete care plâng”

NOCA Oradea invită publicul să descopere expoziția „Lacrimi care râd, râsete care plâng” prin două tururi ghidate speciale, susținute de curatoarele Cristina Vasilescu și Suzana Vasilescu. Proiectul explorează legătura dintre…

Dezbatere la Oradea: „În comunism se trăia mai bine?” – dialog deschis despre o perioadă controversată

O temă care continuă să împartă opiniile românilor va fi pusă în discuție la Oradea, în cadrul unui eveniment dedicat dialogului deschis despre perioada comunistă. Întâlnirea, intitulată „În comunism se…

185 de ani de la nașterea lui Iosif Vulcan, marcați prin evenimente culturale la Oradea și Holod

La 31 martie 2026 se împlinesc 185 de ani de la nașterea lui Iosif Vulcan (1841–1907), fondatorul revistei Familia și o personalitate marcantă a culturii române din a doua jumătate…

Creștere semnificativă a încasărilor din taxe și impozite la Oradea

La începutul acestui an, Municipiul Oradea a înregistrat o creștere importantă a încasărilor din taxe și impozite locale. Potrivit datelor furnizate de Direcția Economică din cadrul Primăriei, până la data…

Zilele Filmului Istoric, ediția a III-a: Despre comunism în postcomunism, la Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în perioada 26-27 martie 2026, ediția a III-a a Zilelor Filmului Istoric, eveniment dedicat analizării mecanismelor de propagandă și manipulare din perioada…

Eveniment dedicat antreprenoriatului și inovației, la Oradea: „Inspiration & Innovation Days 2026” aduce oportunități pentru tineri

Studenții și tinerii pasionați de antreprenoriat sunt invitați să participe la „Inspiration & Innovation Days 2026”, primul eveniment din cadrul programului ENTREPRENEURIAL JOURNEY 2026, organizat de EU GREEN Alliance. Evenimentul…

Conferință despre Unirea Basarabiei cu România, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea, organizează marți, 24 martie 2026, o conferință dedicată unuia dintre momentele-cheie din…

Incendiu la o locomotivă în Oradea: intervenție rapidă a pompierilor în Gara Episcopia

Un incendiu a izbucnit luni seara la o locomotivă aflată în Gara Episcopia din Oradea, intervenția promptă a pompierilor reușind să limiteze pagubele și să evite extinderea flăcărilor. Potrivit Inspectoratului…

Focar familial de botulism în Oradea: șase persoane internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Șase membri ai unei familii din Oradea au fost internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, după ce au prezentat simptome de botulism, a…