Fondul de Mediu ar putea finanța anveloparea clădirilor publice

O idee vehiculată încă de pe vremea primului Guvern USL revine în discuție: izolarea termică a unor clădiri precum școlile și spitalele cu bani de la buget. Ce-i drept, în…

PC Bihor: Amenda pentru CET e „stupefiantă”, dar justă! (VIDEO)

Foști componenți ai USL Bihor și, prin urmare, aliați cu liberalii orădeni conduși de primarul Ilie Bolojan, conservatorii se alătură celor care critică situația de la Electrocentrale Oradea SA. Mai…

Korodi ne transmite că legea e lege și că ea trebuie aplicată!

Politică sau nu, decizia Ministerului Mediului de a amenda cu „bagatela” de 33,4 milioane euro pentru cele 48 de ore de întârziere cu care au fost transmise mai departe certificatele…

În „dosarul” mega-amenzii pentru CET, primarul Bolojan acuză politizare în aplicarea legislației (VIDEO)

Electrocentrale Oradea SA și Primăria Oradea așteaptă hârtia oficială din partea Administrației Fondului pentru Mediu prin care să se certifice amenda de 33,4 milioane euro dată pentru neconformarea privind certificatele…

Ala bala portocala, CET-ului i s-a tăiat amenda!

Dacă e corect ce a zis Ilie Bolojan în coferința de presă de vineri, atunci putem spune că Electrocentrale Oradea SA va intra în faliment. Administrația Fondului pentru Mediu a…

Amenda pentru CET încă nu e certă. Dacă va fi, CET falimentează! (VIDEO)

Primarul Ilie Bolojan susține că până în acest moment nu a fost emisă nicio penalizare oficială pentru Electrocentrale Oradea SA în „dosarul” certificatelor verzi pe care societatea nu le-ar fi…

Prima reacție a CET după bomba lui Korodi: Dacă avem amendă de plătit, cetățenii nu vor fi afectați!

Rămâne ca fiecare client al sistemului local centralizat de termoficare să judece singur și să decidă dacă crede sau nu că în caz că amenda despre care a vorbit la…

Radu Pentie (fost șef la Garda Națională de Mediu): Nu cred că Primăria Oradea nu a fost înștiință despre amenda pentru CET

La peste 24 de ore de la anunțul-șoc al ministrului Korodi Attila despre amenda de 33 milioane de euro dată societății Electrocentrale Oradea SA, administrația locală tace pe marginea subiectului.…

La Oradea, ministrul Mediului spune „Nu!” fracturării hidraulice

Aflat la Oradea, ministrul Mediului, Korodi Attila, a ținut să liniștească oarecum spiritele în privința subiectului gazelor de șist spunând că există deja companii care au soluții moderne pentru eventuala…

Kiss de la UDMR ar vrea anual câte un cadou de 50 de milioane de euro de ziua lui (VIDEO)

Evenimentul de semnare festivă a contractului de finanțare pentru proiectul de management integrat al deșeurilor în Bihor a avut și momentele lui glumețe. Protagoniștii au fost principalii „actori” ai momentului:…

Ministrul Korodi vine la Oradea pentru semnarea contractului privind managementul deșeurilor din Bihor

Mult discutatul proiect al sistemului integrat de management al deşeurilor intră în linie dreaptă. Marți (25 martie), ministrul Mediului, Korodi Attila, va fi în Oradea și va semna contractul de…