După 2 ani de zile, Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean de la Oradea se află în evaluare. Operațiunea de auditare și control a fost comandată…
Etichetă: dsp bihor
DSP avertizează: variațiile de temperatură sunt riscante pentru sănătate
DSP Bihor a emis o informare prin care avertizează bihorenii că variațiile de temperatură din timpul primăverii , care pot fi mai mici de 5 grade Celsius dimineața și ajung…
DSP Bihor ne ferește de insomnii: alimente contraindicate la cină
DSP Bihor a trimis o informare prin care atrage atenția orădenilor cu privire la alimentele pe care nu ar trebui să le consume la cină. Astfel trebuie evitate alimentele bogate…
Statistică DSP: A crescut numărul de boli cronice la copiii din Bihor!
În urma evaluării stării de sănătate a copiilor din școlile bihorene, DSP Bihor a realizat o statistică raportată la Instititutul Național de Igienă. Din cei peste 24.000 de copiii examinați,…
Asistenții medicali așteptați să-și scoată diplomele de la DSP
Asistenții medicali bihoreni care au promovat examenul de grad principal (sesiunea 2011) pot să-și ridice diplomele începând de azi, 12 martie, de la sediul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului…
21 de infectați la Spitalul „Curteanu”. Carantina rămâne în vigoare
De ieri, de când bihorstiri.ro a informat despre carantina instituită la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, grupul de persoane infectate a crescut cu 4. Potrivit datelor obținute vineri, 9 martie,…
Testare gratuită HIV la DSP Bihor
Bihorenii pot verifica în mod gratuit dacă sunt sau nu purtătorii virusului care provoacă SIDA. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor anunță că în februarie se derulează Campania de Informare-Educare-Comunicare…
ATENȚIE: Epidemie de rubeolă în Bihor!
Peste 400 de oameni s-au îmbolnăvit de rubeolă în județul nostru, deși boala ar putea fi prevenită prin vaccinare. Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP)a transmis medicilor școlari, medicilor de…
Gerul rezistă! Noi cum să-i rezistăm?
Având în vedere că vremea geroasă va dura și în Bihor cel puțin până vineri, 3 februarie, sfaturile Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt mai mult decât de luat în…
Din pricina frigului, DSP Bihor cere paturi in spitale pentru oamenii străzii
Încă din luna noiembrie Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor (DSP) a solicitat unităţilor sanitare cu paturi din judeţ să acorde o atenţie specială cazurilor sociale, persoane fără adăpost…
DSP Bihor: Populaţia nu cunoaşte graniţa între uzul şi abuzul de alcool
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a emis un comunicat de presă prin care explică efectele alcoolului în exces asupra sănătăţii şi oferă sfaturi pentru a preveni efectele abuzului de alcool.…
DSP Bihor îndeamnă la control şi oferă sfaturi pentru prevenirea cancerului
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a emis un comunicat de presă prin care atrage atenţia asupra riscului de apariţie a cancerului colorectal, acesta fiind una dintre cauzele majore de mortalitate…
Peste 160 de bihoreni în spital cu infecţii acute ale căilor respiratorii
Conform unui comunicat de presă emis de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, în prima săptămână din decembrie au fost internaţi în spital peste 160 de oameni (din peste 2.000 de…
Campanie de vaccinare împotriva rubeolei
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a fost aprovizonată în cursul săptămânii trecute cu vaccinuri împotriva a diverşi agenţi infecţioşi care afectează bihorenii în această perioadă. Alături de peste 19.000…
Atenţie la igienă: Mii de bihoreni suferă de infecţii ale căilor respiratorii
Luna decembrie a adus în judeţul Bihor un val de infecţii acute ale căilor respiratorii. Peste 2.500 de oameni sunt luaţi în evidenţă cu această boală până în prezent şi…
Mii de bihoreni deja vaccinați. DSP mai așteaptă doze
În actualul sezon al răcelilor, până la data de 27 noiembrie, în judeţul Bihor au fost administrate 4.000 de doze de vaccin antigripal. Conform informațiilor primite de la Direcția de…
La Ambulanța Bihor, Moș Crăciun vine cu un nou Comitet Director
De luni, 28 noiembrie, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor așteaptă înscrierea celor care doresc să ocupe posturile vacante de director medical, director tehnic și asistent-șef. Examenele aferente acestor funcții…
Start la campania de vaccinare: 6.000 de doze în Bihor
Începând de astăzi, 7 noiembrie, în Bihor s-a dat startul la campania de vaccinare antigripală. Peste 6.000 de doze de vaccin care conţin trei tulpini de virusuri au intrat în…
DSP Bihor: La sediu nou, mașini noi
După ce, în acest an, instituția s-a mutat în sediu nou, conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor „raportează” că dispune de două noi autoturisme. Este vorba despre Dacii Logan…
Cluburile, șoseaua de centură și clopotele bisericilor supără orădenii
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a făcut publice rezultatele unui studiu referitor la poluarea fonică din Municipiului Oradea. Conform specialiștilor care au lucrat la acest document, majoritatea reclamațiilor (80%)…




