În perioada 26 – 28 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Etichetă: conducatori auto
Aproape 1.700 de persoane au fost legitimate și 944 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 19 – 21 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Aproape 2.100 de persoane au fost legitimate și peste 1.800 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii bihoreni
În perioada 29 – 31 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Peste 1.100 de persoane au fost legitimate și aproape 1.000 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 8 – 9 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Peste 1.900 de persoane au fost legitimate și aproape 1.200 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 1– 3 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
2.183 de persoane au fost legitimate și peste 1.500 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 16 – 18 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Peste 1.700 de persoane au fost legitimate și aproape 1.600 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 9 – 11 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Aproape 1.000 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, de poliţiştii bihoreni
Peste 1.600 de persoane au fost legitimate și aproape 1.000 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată de polițiștii bihoreni, în noaptea de…
Aproape 1.400 de persoane au fost legitimate și 1.387 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 5 – 7 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
Aproape 2.000 de persoane au fost legitimate și 899 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 22 – 26 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise…
Aproape 2.100 de persoane au fost legitimate și peste 1.600 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 24 – 26 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
Recomandări în atenţia conducătorilor auto, în condiţii meteo nefavorabile!
Poliţiștii rutieri bihoreni le reamintesc conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să…
Aproape 1.900 de persoane au fost legitimate și peste 1.000 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 10 – 12 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau fără permis sau având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice
Marți, 31 octombrie, la ora 00.55, pe drumul județean 767/B, în localitatea bihoreană Tășad, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 29 de…
Peste 1.800 de persoane, legitimate și 1.304 conducători auto testați pentru alcool sau droguri
Peste 1.800 de persoane au fost legitimate și 1.304 conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii bihoreni, în…
Peste 1.800 de persoane au fost legitimate și 1.147 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…
Peste 1.700 de persoane au fost legitimate și 1.051 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni
În perioada 22 – 24 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
Peste 2.000 de persoane au fost legitimate și 1.653 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 15 – 17 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
Reținut de polițiștii rutieri din Marghita, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolului
Joi, 14 septembrie, la ora 05.10, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Republicii din Marghita, în împrejurări…
Peste 2.200 de persoane au fost legitimate și 2.047 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 8 – 10 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…




